Discursul lui Nicolae Ceauşescu din 21 august 1968 a fost catalogat de Leonid Brejnev, secretarul PCUS, ca „gălăgie nesănătoasă”. După cum demonstrează documentele de arhivă, conducerea de la Bucureşti nu s-a lăsat intimidată de „doctrina Brejnev”.

Despre invadarea Cehoslovaciei nu s-a mai vorbit în discursul public din ţările Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV) până-n 1989. La Moscova, Gorbaciov şi liderii celorlalte patru ţări şi-au făcut autocritica în 4 decembrie 1989. Ceauşescu a refuzat asocierea la comunicatul lor.

Învinuit de „gălăgie nesănătoasă”

Cum au decurs relaţiile României cu „fraţii” din OTV după invazia Cehoslovaciei? Cu ce reacţii primiseră însă „cei cinci” filipica lui Ceauşescu din 21 august 1968?

În chiar ziua naţională a României, Ceauşescu s-a adresat printr-o scrisoare conducerilor partidelor comuniste din Europa. Le propunea o întâlnire – tocmai la Praga! – ca să dezbată evenimentele. Nici măcar gazdele n-aveau cum aproba ideea, liderii praghezi aflându-se la Moscova atunci, în voiaj forţat.

Răspunsul lui Brejnev a venit prin ambasadorul sovietic la Bucureşti. Liderul PCUS îl învinuia pe Ceauşescu de-a fi numit intervenţie („în pripă şi profund greşit”), ceea ce el definise „acţiune internaţionalistă a ţărilor socialiste”. Mesajul avertiza că „nu putem să trecem peste gălăgia nesănătoasă care se face în România” şi peste „denaturarea poziţiei principiale a Uniunii Sovietice şi a altor ţări socialiste”. Şi exprima „speranţele” că, din situaţia creată, conducerea românească va trage concluziile potrivite pentru ca „să nu permită înrăutăţirea relaţiilor”.

Eşec desăvârşit

Ceauşescu nu s-a lăsat intimidat şi i-a propus liderului sovietic o întâlnire clarificatoare. Până atunci, a contracarat în logica bunului simţ. Dacă sovieticii dispuneau de date care să motiveze acţiunea, întreba el, de ce n-au f