O zicala a carei origine nu mai conteaza cata vreme a devenit deja marca planetara spune ca daca vrei sa se schimbe lumea schimba-te mai intai pe tine insuti. Am invatat, cu anii, ca defectele mi-au fost date de fapt nu pentru a ma trage in jos, ci pentru a ma ajuta sa evoluez. Am inceput sa fiu mai tolerant cu propriile-mi greseli pentru ca ele nu faceau altceva decat sa ma ajute in incercarea de a ma cunoaste mai bine.

Marele avantaj din calatoria mea pe drumul autocunoasterii a fost acela de a constientiza ce nu e bine sa fac, sa simt, sa gandesc. Marele dezavantaj a fost acela de a nu putea sa schimb ceea ce constientizasem a nu fi in regula cu mine. Aici am descoperit lupta, marea provocare. De a incerca sa schimbi in tine ceea ce stii ca nu face parte din normalul tau natural.

Sa te schimbi asa cum iti cere constiinta bunului-simt inseamna de multe ori sa faci pasi care te pot costa. Bani, cariera, prieteni, confort, familie. Este unul din cele mai grele lucruri pe lumea asta, asa cum este ea – mercantila, construita in mare parte pe scop material, lipsita de viata in multe dintre momentele vietii. Cel mai usor este sa cauti intotdeauna vinovati in afara forului tau interior, sa trimiti la esafod persoane si situatii care nu ti-au fost pe plac, sa acuzi tot ce-ti poate perturba linistea de moment.

Cel mai dificil este sa spui exact contrariul: tot ce mi se intampla este doar vina mea, nimeni dintre cei cu care am intrat in contact in viata profesionala si personala nu poarta responsabilitatea pentru ce traiesc eu in chiar clipa de fata.

Am descoperit, in timp, sensul acestei judecati, i-am acordat importanta cuvenita, dar am reusit cu greu sa ma adaptez rigorilor ei. Altfel spus, usor de zis, greu de facut. Usurarea mea este ca n-am fost niciodata singur in traversarea acestui desert al existentei. Dar cand privesc in jur si vad ce rau