Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au întâmpinat oamenii din lumea întreagă intrarea în NOUL AN

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 1 ianuarie 2013 ·

Festivităţi de mare amploare au fost organizate pentru noaptea dintre ani şi pentru prima zi din 2013 în marile oraşe ale lumii, cerul din Sydney, Hong Kong, Londra sau Moscova fiind luminat cu focuri impresionante şi costisitoare de artificii, în timp ce alte capitale au suspendat celebrarea publică a sfârşitului de an din cauza evenimentelor recente.

Noua Zeelandă şi Australia sunt primele ţări care au sărbătorit Anul Nou 2013, cu un foc tradiţional de artificii în Golful Sydney. Peste 1,5 milioane de persoane au asistat la un foc de artificii deasupra Golfului Sydney, care a luminat faimoasa sa Operă. Show-ul a fost creat pe muzica artistei pop Kylie Minogue.

"Evenimentele organizate de Anul Nou la Sydney sunt cunoscute în lumea întreagă şi sunt văzute de peste un miliard de persoane, nu doar pentru că este primul mare spectacol din 2013, ci pentru că este cel mai frumos", a declarat Clover Moore, primarul oraşului.

Grecii au păşit în noul an cu un discurs optimist al premierului Antonis Samaris, care le-a promis acestora că partea cea mai rea a crizei financiare a trecut şi a declarat 2013 "un an al speranţei", scrie Daily Mail.

Venezuela a anulat toate festivităţile publice specifice Anului Nou după ce starea de sănătate a preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, bolnav de cancer, s-a înrăutăţit. Susţinători ai liderului au petrecut ziua de 31 decembrie 2012 rugându-se în timpul slujbelor ţinute în Caracas. Duminică, vicepreşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat că Chavez prezintă "noi complicaţii" a căror tratare "nu este lipsită de riscuri", după ce a fost supus la 11 decembrie unei a patra operaţii de cancer într-un spital din Havana.

În New York, artistul sud-coreean Psy a cântat alături de rapperul american MC Hammer pentru locuitorii care au sărbătorit sosirea anului nou în Times Square. Aproxim

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 52 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 25 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 58 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°