Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost "câine" mai are un singur dor: să bată Dinamo! "Vreau să rămână în Liga I, ca să câştig împotriva lor"

Publicat in Pro Sport, marți 1 ianuarie 2013 ·

Silviu Bălace a ajuns la 34 de ani şi deja se gândeşte la cariera de antrenor, dar nu vrea să se lase de fotbal fără a savura mai întâi o victorie împotriva lui Dinamo Bucureşti.

Mijlocaşul care a jucat pentru Dinamo în returul sezonului 2006-2007 s-a întors la Timişoara în această vară şi acum joacă la ACS Poli, echipa aflată pe locul al doilea în seria de Vest a Ligii a II-a. Bălace e la curent cu problemele financiare de la Dinamo, dar îşi doreşte ca roş-albii să rămână în Liga I, pentru ca el şi colegii săi să câştige împotriva lor.

"Îmi doresc să fie Dinamo în Liga I la anul, nu vreau să dispară. Poli a câştigat contra lor, dar după ce am plecat eu de aici. Eu, când am fost la Timişoara înainte, îmi doream enorm să câştig contra lui Dinamo, pentru că ştiam ce atmosferă se face şi ce se creează înaintea unui meci cu Dinamo, dar nu am reuşit să câştig. De asta, vreau să promovăm şi să jucăm în Liga I şi cu Dinamo şi cu Rapid", a declarat Bălace.

"Mulţi jucători erau impuşi de acţionari"

Chiar dacă a jucat doar o jumătate de sezon la Dinamo, Bălace spune că a simţit în acea perioadă că bunul mers al echipei era frânat uneori de cei din conducere.

"Dinamo e un club greu. Aşa mi s-a părut cât am stat acolo, un pic dificil. Pe teren nu erau probleme, dar era presiune foarte mare din partea conducerii. Erau foarte mulţi acţionari şi era foarte greu. Mulţi jucători erau impuşi de către ei şi asta afecta atmosfera din cadrul lotului. Dar poate că îşi vor rezolva problemele, cine ştie? Sunt oameni atât de puternici, potenţi financiar şi probabil că vor redresa clubul. Eu am plecat foarte repede, am stat puţin acolo. Am prins chiar o perioadă bună, atunci s-a câştigat campionatul şi s-a uitat tot ce s-a întâmplat rău în acel retur", a declarat mijlocaşul lui ACS Poli Timişoara.

Vrea să-şi antreneze fiul la

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor / Care sunt termenii acordului/Forţele israeliene au început să se retragă /O israeliano-româncă, printre primii eliberaţi

News.ro acum 15 minute
O încetare a focului mult aşteptată este în curs de desfăşurare în Gaza. Armistiţiul a fost amânat cu trei ore după ce Israelul a declarat că aşteaptă ca Hamas să predea o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberaţi, dar guvernul a pri

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare amenajează, din resurse proprii, un buncăr la subsolul imobilului. Ei au cerut ajutorul Primăriei şi al ISU pentru a finaliza lucrarea în condiţii de siguranţă - VIDEO

News.ro acum 11 minute
Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare aU decis să amenajeze din resurse proprii şi cu propria muncă un buncăr în care să de adăpostească în caz de pericol. Ei au curăţat deja subsolul imobilului, au pus O sursă de curent electric şi cer ajut

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 51 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Noi trageri Loto 6/49 duminică 19 ianuarie 2024. Report de peste 1,8 milioane de euro la categoria I

HotNews acum 22 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 19 ianuarie, după ce joi Loteria Română a acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei. La Loto 6/49 se înregistreaz

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 58 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°