Grecia a început Anul Nou 2013 cu o grevă care a paralizat circulaţia metrolului din Atena, în semn de protest faţă de tăierile bugetare şi cura de austeritate la care este supusă ţara, relatează AFP.
Fără mari repercusiuni asupra vieţii cotidiene a capitalei după festivităţile nocturne, această grevă de 24 de ore urmăreşte să conteste alinierea salariilor angajaţilor companiei de metrou la cele ale funcţionarilor publici.
Sindicatul acestora şi-a multiplicat în ultimele luni grevele împotriva acestor măsuri, luate în cadrul înăspririi curei de austeritate şi redresare aplicate pentru ca UE şi FMI să continue susţinerea financiară a ţării.
De la începutul acestei cure de austeritate, în 2010, în schimbul unor împrumuturi totale de peste 240 de miliarde de euro, sindicatele greceşti au desfăşurat zeci de greve, fără să obţină vrei relaxare notabilă a măsurilor contestate.