Vrâncenii au petrecut cumpătat, anul acesta, de Revelion. Foarte puține persoane au ajuns în seara de Revelion și în prima zi a anului la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani, după ce au mâncat sau au băut peste măsură. „Anul acesta, în Noaptea de Revelion, vrâncenii au sărbătorit liniştiţi şi cumpătaţi. La Unitatea de Primire Urgenţe au ajuns pacienți cu diferite afecțiuni care s-au acutizat din cauza consumului de alimente contraindicate. Nicio persoană nu a rămas internată”, ne-a declarat Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean. În schimb, din cauza faptului că medicii de familie și cei din policlinici nu au mai muncit din data de 29 decembrie, Unitatea de Primire Urgențe a fost luată cu asalt de vrânceni care au avut diferite probleme medicale. Astfel, pe 29 decembrie, au ajuns la UPU 150 de persoane, pe 30 decembrie, 143, iar în Ajunul Anului Nou și în Noaptea de Revelion au ajuns la UPU 131 de persoane. Într-o perioadă normală, numărul pacienților care se prezintă la UPU este de 100-110 pacienți zilnic.
Vrâncenii au petrecut cumpătat, anul acesta, de Revelion. Foarte puține persoane au ajuns în seara de Revelion și în prima zi a anului la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani, după ce au mâncat sau au băut peste măsură. „Anul acesta, în Noaptea de Revelion, vrâncenii au sărbătorit liniştiţi şi cumpătaţi. La Unitatea de Primire Urgenţe au ajuns pacienți cu diferite afecțiuni care s-au acutizat din cauza consumului de alimente contraindicate. Nicio persoană nu a rămas internată”, ne-a declarat Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean. În schimb, din cauza faptului că medicii de familie și cei din policlinici nu au mai muncit din data de 29 decembrie, Unitatea de Primire Urgențe a fost luată cu asalt de vrânceni care au avut diferite probleme medicale. Astfel, pe 29 decembrie, au