Merg spre oraş, într-o maşină cu geamurile îngheţate, pe care o pilotez înmănuşat. Mai sunt două zile până la Anul Nou, pe care academicienii politicii îl desenează scofâlcit şi sărac, bogat însă în datorii care trebuie plătite. Din dreptul staţiei de autobuz de după Sărăţica, unde era povarna lui Moşneanu, îmi face cu mâna o mogâldeaţă  înfofolită în cârpe, înconjurată de puzderie de sacoşe şi trăişti din rafie. Mi-e imposibil să ghicesc o identitate. Merg mai departe. E greu, în zilele noastre, să-ţi asumi riscul de a face un bine, suind în maşina ta un necunoscut. Şi totuşi, urmărit de o remuşcare, opresc şi întorc. Mai întorc o dată în faţa staţiei unde femeia privea nedumerită manevrele maşinii de oraş. De astă dată n-a fost greu s-o recunosc. Suie, Sofica, am zis. A înghesuit, precipitată şi bucuroasă, puzderia de paporniţe pe bancheta din spate şi s-a culcuşit între ele. Mergea la târgul din Urlaţi unde vinde, o dată pe săptămână, produse ale gospodăriei ei. Într-o sacoşă, nemulţumite de strâmtoare, se foiau nişte orătănii. Am, zice, o găină şi un cocoş. Mi le-a comandat cineva. Cu cât le dai? Cu 25 bucata. Lei de ăştia noi. Mai are sticle cu lapte, brânză. Sofica a născut, în viaţa ei, cinci copii. Trei fete şi doi băieţi. Acum, la 68 de ani, se bucură de fete care sunt la casele lor şi i-au dăruit şapte nepoţi. Nu mai are grija lor. Are în schimb grija băieţilor, ambii fără servici, unul de 41 de ani, iar cel mare de 48. Unul o ajută la vite. Ambii sunt neînsuraţi, cu toate că unul a încercat o experienţă care-a eşuat. De ce te căzneşti atâta cu vitele (are 30 de oi şi şapte cornute), cu orătăniile, cu alergătura? Ai avut un accident acum ceva vreme, te-au adunat fărâme de sub un autobuz, de ce nu te potoleşti? Da, confirmă femeia, care stă nu departe de casa fratelui meu, unde am copilărit şi eu, am o tijă de 40 centimetri într-un picior, mă mai doare la ge