Aparut în Dilema veche, nr. 202, 22 decembrie 2007
În zilele dinaintea Sărbătorilor m-am nimerit şi eu în nebunia magazinelor, încercînd să cumpăr o simplă curea de pantaloni. Trecem printr-o epocă în care, slavă Domnului, se găsesc de toate şi, evident, mi-am zis că prin mulţimea mărfurilor din magazine nu o fi greu de găsit o curea neagră potrivit de lată, cu o cataramă la fel de potrivită, numai bună de purtat la un costum cît se poate de obişnuit.
DE ACELASI AUTOR În grabă Arma personală Maşini străine Pana de la Versoix La primul magazin mi-a fost dat însă să găsesc doar curele maro. După ce a invocat nişte întortocheate motive de marketing, vînzătoarea mi-a spus că urmau să primească şi negre "cît de curînd". Pînă atunci, dumneaei, vînzătoarea, m-a invitat, mai în glumă, mai în serios, să-mi cumpăr un costum maro, tot de la ea din magazin, pe care să-l asortez cu o curea maro pe care, în aceste condiţii, mi-ar fi oferit-o gratis. Poate aş fi acceptat dacă nu mi-ar fi trecut prin minte că mai era nevoie şi de nişte pantofi maro şi evident... de un alt palton. În vitrina unui al doilea magazin, am zărit exact ce mi-ar fi trebuit. Înăuntru însă, uitîndu-mă mai atent, am constatat că deşi cureaua era neagră, avea o gaică maro. Am întrebat de ce o asemenea combinaţie şi mi s-a răspuns că "aşa-i mai şic". În altă prăvălie, o altă surpriză: preţul curelelor varia între două milioane şi jumătate şi patru milioane. Ştiu deja teoria: plăteşti firma, plăteşti designerul, plăteşti materialul. Nu era însă nici măcar piele de crocodil. Nici eu nu eram papagal. Dar nici cu Elvis Presley nu-mi doream să semăn, astfel încît să accept o cataramă de vreo zece centimetri, aşa cum am văzut în următorul magazin. Nici cu Metallica nu mă împac atît de tare încît să mă mîndresc cu o cataramă neagră ovală cu un cap de mort argintiu şi două oase în
