Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Documente militare: SUA au testat „bombe-tsunami” în cel de-al Doilea Război Mondial

Publicat in Adevarul, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Statele Unite ale Americii, în colaborare cu Noua Zeelandă, au testat bombe menite să distrugă prin valuri uriaşe localităţile aflate în regiunile de coastă, se arată în documente militare studiate de un scriitor neo-zeelandez.

Testele au fost efectuate în apele din regiunea Noua Caledonie şi Auckland în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în urma lor s-a stabilit faptul că armele sunt fezabile. O serie de 10 detonări în larg pot da naştere unui val de aproximativ 10 metri, capabil să inunde un oraş de dimensiuni mici, a reieşit în urma studiilor, transmite cotidianul britanic „The Telegraph” în ediţia online.

Operaţiunea strict secretă, cu numele de cod „Proiectul Seal”, încerca să determine dacă această armă poate deveni o contrapondere pentru bomba nucleară. Peste 3.700 de astfel de detonări au avut loc în timpul testelor, mai întâi în Noua Caledonie şi apoi în Peninsula Whangaparaoa, aflată în apropiere de Auckland, a descoperit scriitorul şi regizorul neo-zeelandez Ray Waru, care a studiat documente militare din arhiva naţională.

„Putem presupune că, dacă bomba atomică nu ar fi funcţionat atât de bine pe cât a făcut-o, s-ar fi putut recurge la atacul oamenilor prin valuri tsunami”, a declarat Waru.

„A fost uimitor. În primul rând că unii oameni s-au gândit la elaborarea unei arme de distrugere în masă folosind valuri tsunami. În al doilea rând, pentru că Noua Zeelandă a mers atât de departe până la a dezvolta cu succes o astfel de armă”.

„Proiectul Seal” a început în iunie 1944, după ce un ofiţer din Marina Americană, E.A. Gibson, a observat că detonările realizate pentru a îndepărta recifele de corali din jurul insulelor din Oceanul Pacific produc uneori valuri înalte.

Testele comune au fost abandonate la începutul anului 1945, însă Noua Zeelandă a continuat s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 3 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 9 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 11 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 4 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 6 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 2 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 12 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°