Am încheiat anul 2012 și am început un altul în care sperăm că va fi mai bine, că va exista mai mult echilibru în viața noastră privată dar și în viața socială. În anul ce a trecut speranțele noastre s-au consumat într-un fel sau altul, pe unii dintre noi mulțumindu-i, pe alții amăgindu-i într-un mod cu totul independent de voința noastră a celor care ne-am considerat subiecți ai actului politico-social. Suntem de multe ori tributari unor comportamente care sunt expresia unor stereotipii și ne asigurăm că: va fi mai bine, că vom face mai multe, că Dumnezeu va avea grijă de noi și de multe ori încercăm să gândim pozitiv în sensul în care considerăm că putem articula raționamente. Ceea ce ne scapă nouă, celor care suntem prezenți la spectacolul pe care ni-l oferă viața, este că de multe ori nu suntem noi cei care decidem regulile existenței cotidiene și propriilor destine. Vedem cum aceste reguli sunt create de cei care conduc destinele noastre și care ne asigură că totul este sub control, vedem cum aceste destine de multe ori sunt lăsate de izbeliște și cum noi actorii sociali ne lăsăm interesele mai mult în grija lui Dumnezeu decât a politicienilor. Anul care a trecut a fost unul dificil, un an care ne-a încercat la propriu și care, am sperat noi, ne va aduce multe lucruri bune. Am încercat să trecem peste evenimentele politice și sociale care s-au succedat unul după altul și care au fost justificate în moduri diferite, am încercat să înțelegem rostul sacrificiilor noastre și în același timp am continuat să sperăm că va fi totul în favoarea noastră. Am trecut, în anul care s-a încheiat, peste bucurii și nevoi am sperat și ne-am pus nădejdea în Dumnezeu ca un popor creștin și cuminte, un popor răbdător, cunoscut pentru sfințenia și cumințenia lui ancestrală. Tot ceea ce și-a dorit românul în 2012 a fost o viață decentă, lipsită de grijile cotidiene, deziderate greu de