Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au plecat, asztăzi, cu elicopterul din staţiunea Covasna, unde au petrecut Revelionul alături de cele două fiice, dar şi de Elena Udrea şi Gheorghe Falcă.
Traian Băsescu şi soţia sa au plecat, în jurul orei 11.00, cu elicopterul din Covasna, fără a face declaraţii.
Şeful statului şi soţia acestuia au ajuns, duminică, tot cu elicopterul, la Covasna, cazându-se la vila de protocol din staţiune.
Preşedintele Băsescu şi familia sa au petrecut Revelionul la un hotel de patru stele din staţiune, alături de Elena Udrea şi de soţul acesteia şi de familia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, fin al şefului statului. Traian Băsescu a ajuns la petrecere în jurul orei 22.00 şi a plecat în jurul orei 03.00.
De altfel, marţi, preşedintele Traian Băsescu a ieşit cu soţia sa la o plimbare prin staţiunea Covasna, alături de Gheorghe Falcă şi familia acestuia şi de Elena Udrea şi soţul său.
Şeful statului şi soţia sa au ieşit zilnic la plimbare în perioada petrecută în Covasna. Duminică, întrebat de jurnalişti ce îşi doreşte pentru noul an, şeful statului a spus că şi-ar dori multe, dar, spre exemplu, îşi doreşte să se îndeplinească programul de guvernare al USL, un program "cu multe beneficii pentru români".
Luni, Traian Băsescu le-a reproşat jurnaliştilor că i-au minţit pe români când au prezentat meniul restaurantului unde a petrecut Revelionul ca fiind meniul preşedintelui, spunându-le iritat că unii proprietari de trusturi media "au interesul să satureze oamenii cu preşedintele".