Dar sînteţi româncă
Am să încep deliberat cu nişte anecdote, culese în Franţa, printre români şi francezi care au de-a face cu români. Dacă nu prezintă pe tavă adevărul gol-goluţ, în schimb ele coagulează o stare de spirit şi, ştim bine astăzi, condiţiile fac parte din rezultatul experimentului, atmosfera face parte din mesaj.
● O tînără din România, absolventă de Sciences-Po în Franţa, caută să închirieze un mic apartament la Paris. Refuzînd-o drept chiriaşă, proprietara tranşează: „Mlle, vous avez tout faux/Totul pledează împotriva dvs., dră. Mai întîi naţionalitatea: nu numai că sînteţi străină, dar sînteţi româncă. Părinţii: nu sînt rezidenţi francezi şi salariul nu e în euro. Locul de muncă: lucraţi pentru un stat în criză, într-un domeniu fără nici un viitor, cultura.“
● Splendida remarcă a unui cititor de presă franceză pe Internet: „În discursul lor, autorităţile franceze îi numesc Romi cînd e vorba despre măsuri de integrare şi Români cînd e vorba de delincvenţă.“
● Scenă într-un metrou: un magrebin care vituperează împotriva Franţei e gata să se ia de un tînăr care l-ar privi prea insistent – „A, eşti român? Pentru voi e şi mai rău, frate!“.
● Vecinii francezi ai unui cuplu de români, cu ironie şi compasiune: „Aţi venit poate în Franţa ca să aveţi parte de altceva? Ei, n-aţi scăpat!“. La periferia oraşului tocmai se instalase o tabără de ţigani români.
● Etc. etc. Aş mai adăuga faptul că, în ziua cînd Dilema veche mi-a propus subiectul acestui articol, una dintre ştirile de pe Radio France Bleu anunţa că francezii au pus mîna pe o reţea de copii hoţi, aduşi special din România pentru a sustrage, în jurul bancomatelor, banii scoşi de persoanele în vîrstă.
Francezii de origine şi pudoarea republicană
În Franţa migranţii – termen impus în literatura de specialitate şi definit prin opoziţie cu autohtonii – sîn
