Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legendarul căpitan al lui Inter, adversara CFR-ului în Europa, vrea un trofeu pentru italieni în acest sezon

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Javier Zanetti, căpitanul lui Internazionale Milano, în vârstă de 39 de ani, îşi propune să joace cel puţin până la sfârşitul sezonului şi poate încă un an după aceea. Fotbalistul argentinian speră ca formaţia sa, care va întâlni CFR Cluj în şaisprezecimile Europa League, va reuşi să obţină un trofeu.

„Sper că va fi un an bun pentru toţi de la Inter. Desigur, ne dorim un sezon reuşit şi să sperăm că vom reuşi o performanţă importantă până la sfârşitul anului", a precizat Zanetti, în primul interviu din acest an, acordat televiziunii italiene Sky Sport Italia, citat de site-ul oficial al lui Internazionale Milano.

Întrebat dacă se poate afirma că Zanetti va mai juca cu siguranţă cel puţin încă un an fotbalistul argentinian a afirmat: „Asta este ce îmi doresc. Vreau să închei acest sezon cât pot de bine şi dacă mă simt la fel ca acum să joc încă un an".

Zanetti speră că antrenorul lui Inter, Andrea Stramaccioni, mai tânăr decât el, va ridica la sfârşitul sezonului primul său trofeu la seniori: „Sperăm să-l ajutăm să obţină acest prim trofeu având o campanie excelentă şi câştigând ceva la sfârşitul ei - astfel toată familia Inter va fi fericită, nu doar antrenorul", a menţionat fotbalistul, conform sursei amintite.

Născut în 1973 în Argentina Javier Zanetti joacă la Inter Milano din 1995, strângând 587 de partide, respectiv 12 goluri. El a preluat banderola de căpitan în 1999. Zanetti este totodată fotbalistul argentinian cu cele mai multe selecţii în echipa naţională, 145, pentru care a înscris de 5 ori.

CFR Cluj va întâlni Internazionale Milano în dublă manşă, în şaisprezecimile Ligii Europa. Meciul tur se va disputa pe 14 februarie 2013, la Milano, în timp ce returul este programat pe 21 februarie, la Cluj.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 7 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 4 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 4 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 5 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

17°/21°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°