Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece motive pentru care India are probleme cu violenţa sexuală

Publicat in Adevarul, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Cazul studentei în vârstă de 23 de ani, care a murit în urma unui viol brutal în New Delhi, a atras atenţia întregii lumi asupra problemelor de violenţă sexuală din India. Sute de indieni au ieşit în stradă pentru a o plânge pe tânără, iar poliţia a anunţat că cei şase bărbaţi arestaţi în legătură cu atacul au fost acuzaţi de crimă.

În ultimii ani, New Delhi a căpătat titlul de „capitala indiană a violului“, cu mai mult de 560 de cazuri cunoscute, însă violenţa asupra femeilor indiene este foarte răspândită şi are rădăcini adânci.

Publicaţia americană „Washington Post“ a trecut în revistă câteva dintre motivele care stau în spatele acestei probleme ce i-a determinat pe indieni să iasă în stradă.

1. Prea puţine femei poliţist. Studiile arată că sunt mai multe şanse ca femeile să raporteze infracţiunile de natură sexuală. În India există cel mai mic procent al femeilor poliţist din Asia. În New Delhi, doar 7% din numărul poliţiştilor sunt femei şi ele ocupă poziţii neimportante, ce nu implică patrularea, potrivit „Times of India“.

În plus, atunci când o femeie raportează acuzaţii de viol către poliţiştii bărbaţi, ele sunt frecvent înjosite. „Poliţia a refuzat să completeze o plângere. În schimb, ei au întrebat-o pe sora mea tot felul de detalii vulgare. Era ca şi cum ar fi fost violată din nou. Nu era nicio femeie poliţist, toţi erau bărbaţi“, a povestit pentru „The Washington Post“ Charanjit Kaur, sora unei alte victime care s-a sinucis.

Ca urmare a incidentului, poliţia din Delhi a declarat că va începe o iniţiativă de recrutare a mai multor femei în poliţie.

2.Poliţie insuficientă. Nu există suficiente echipaje de poliţie dedicate protejării cetăţenilor de rând, iar de cele mai multe ori, cadrele disponibile nu au echipamentul şi pregătirea necesară strângerii de probe.

Delhi se numără printre metropolel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 45 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°