Statul a anunţat cu surle şi trâmbiţe folosirea reţetei electronice. Sistemul are toate şansele să fie inutil, din cauza unei pasiuni oarbe a statului care provoacă perversiuni birocratice bolnave.

În România, orice iniţiativă de simplificare a contactului cetăţeanului cu statul sfârşeşte lamentabil într-o orgie birocraică. Se întâmplă cu aproape toate zonele în care statul a investit miliarde în informatizare, cu scopul declarat de a uşura viaţa cetăţenilor.

Dincolo de intenţii şi declaraţii, rezultatul este doar o dublare a birocraţiei provenită din hârţogărie cu o alta „informatizată”. Asta pentru că statul roman pare a avea un fetiş pentru hârtii, catastife, ghişee şi cozi obscene. Un fetiş cu accente de sadism, pentru că obsesia asta face mult rău cetăţenilor.

Povestea cu „reţeta informatizată” ar trebui să fie simplă. Varianta scurtă, pe înţelesul tuturor: medicul de familie bagă în sistem datele pacientului, tratamentul prescris şi comanda către farmacie. La capătul opus, farmacistul extrage datele şi oferă pacientului medicamentele. Pentru orice elev de liceu care foloseşte Facebook pe telefonul mobil, în fiecare zi, pare o treabă banală povestea asta scurtă cu „reţeta electronică”.

Statul nu gândeşte la fel, dovadă stând cel puţin două exemple flagrante în care operaţiuni de acest tip sunt total pervertite.

Aceia dintre dumneavoastră care nu au primit amenzi de circulaţie, de exemplu, vor afla cu surprindere cum procedează statul într-o operaţiune aparent la fel de simplă ca cea cu reţeta electronică.

Cei care plătesc amenzile sunt înregistraţi într-un calculator, la Finanţe, Poştă sau CEC. În mod normal, informaţia plăţii ar trebui să „călătorească” electornic până în calculatorul „organului” care a aplicat amenda. La fel cum circulă, teoretic, reţeta electronică de la medic la farmacist