Posturile grupului Pro au fost scoase de pe rețeaua Dolce, deținută de Romtelecom, de la miezul nopții. “Două canale HBO, alături de alte posturi de calitate, vor înlocui canalele Pro”, anunță Romtelecom.
Din poziția Romtelecom, trimisă Paginademedia.ro la puțin timp după scoaterea canalelor din grilă:
“Ca urmare a cererilor financiare nerezonabile exprimate de ProTV S.A. către Romtelecom, de creștere de 3 (trei) ori a costurilor de difuzare a celor 11 canale ale grupului (ProTV, ProTV International, ProTV HD, Acasă TV, Acasă Gold, Acasă HD, ProCinema, Sport.ro, Sport.ro HD, MTV Romania, VH1) pe platformele TV ale Romtelecom, negocierile dintre cele două părți au eșuat.
Astfel, Romtelecom este forțată, începând de astăzi, 3 ianuarie, să retragă cele 11 canale din grila TV a abonaților Romtelecom.”
Începând cu data de 3 ianuarie, Romtelecom înlocuieste posturile grupului Pro TV S.A. cu canale noi, de cea mai bună calitate: HBO, HBO Comedy, BBC Knowledge, Comedy Central, Shorts, BBC World News, France 24, MTV Hits, Mooz Hits, iar pentru abonații cu receptoare HD: Eurosport 1 HD și Shorts HD.”
Poziția integrală a Romtelecom:
“Canalul Pro TV ramane disponibil din 3 ianuarie 2013 doar pe platformele IPTV si cablu TV ale Romtelecom
Doua canale HBO, alături de alte posturi TV de calitate vor înlocui conținutul grupului Pro TV.
Ca urmare a cererilor financiare nerezonabile exprimate de ProTV S.A. către Romtelecom, de creștere de 3 (trei) ori a costurilor de difuzare a celor 11 canale ale grupului (ProTV, ProTV International, ProTV HD, Acasă TV, Acasă Gold, Acasă HD, ProCinema, Sport.ro, Sport.ro HD, MTV Romania, VH1) pe platformele TV ale Romtelecom, negocierile dintre cele două părți au eșuat.
Astfel, Romtelecom este forțată, începând de astăzi, 3 ianuarie, să retragă cele 11 canale din grila TV a abonaților Romtelecom