Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Achim - "A fost meciul lui Pesic şi Franklin"

Publicat in Crisana, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Antrenorul Cristian Achim a declarat la finalul partidei CSM Oradea - "U" Mobitelco Cluj-Napoca (scor 76-70) că cele două echipe păstrează şanse egale de calificare în semifinale înaintea manşei secunde.

"Am câştigat prima manşă cu şase puncte, dar acest lucru nu înseamnă nimic. Nu însemna nici dacă câştigam la zece puncte sau pierdeam la zece. Am întâlnit o echipă cu adevărat foarte bună, care a făcut unul dintre cele mai bune jocuri în acest sezon şi îi felicit pe această cale pe oaspeţi. Mă bucur că ne-am apropiat victoria. Mi-am dorit să câştigăm acest meci şi m-aş fi bucurat la fel pentru o victorie la un singur punct. Mă bucur că reuşim să câştigăm şi să ne menţinem şirul victoriilor. Chiar dacă, o mai spun o dată, şase puncte nu înseamnă absolut nimic. Părerea mea este că şansele sunt 50% de ambele părţi, aşa cum au fost şi înaintea acestui meci. Mă bucur foarte tare pentru că am avut iarăşi un asemenea public. Le mulţumesc încă o dată suporterilor şi am s-o fac întotdeauna. Aportul acestor oameni este unul extraordinar", a comentat Achim.

Tehnicianul echipei orădene a considerat că echipa clujeană a făcut una dintre cele mai bune partide din acest sezon şi a ţinut să remarce prestaţiile lui Pesic şi Franklin, oamenii meciului în partida tur. "Din punct de vedere individual a fost seara lui Pesic şi Franklin. Aşa cum în alte ocazii au fost serile altor jucători. Asta ne face o echipă, avem posibilitatea de a beneficia de contribuţii majore din partea mai multor jucători", a afirmat Cristian Achim.

La fel ca şi altor antrenori şi lui Cristian Achim i s-a părut anormală planificarea jocurilor din Cupă în data de 29 decembrie: "Aş mai face o precizare. Pentru toată lumea programarea meciurilor din Cupă în 29 decembrie a fost o necunoscută. Mă refer la faptul că am vorbit şi cu alţi antrenori şi ei mi-au spus acelaşi lucru pe care l-am simţit şi e

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 53 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 9 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum 2 ore
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°