“Jazzul are ceva special. E o muzică foarte creativă, o muzică spontană şi acolo îl vezi pe om: e el însuşi”

Văzut de unii specialişti în domeniu ca fiind cel mai mare saxofonist al lumii, jazzmanul Nicolas Simion este un adevărat căutător de comori folclorice româneşti. S-a întâmplat să vină la Iaşi cu mai bine de o lună în urmă. Sosea de pe teritoriul fostei Yugoslavii cu o trupă de interpreţi de jazz din Germania. Fusese invitat să se alăture grupului şi să facă un turneu european şi a acceptat. Din Iaşi urmau să meargă cu autocarul plin de instrumente la Braşov, apoi mai departe către alte zări senine ale jazzului contemporan. M-a sunat pe când se afla pe drum cu autocarul, să-i explic cum pot ajunge ei la hotel. Se împotmoliseră pe străzile înguste ale oraşului. Şi-au coborât pe rând instrumentele, apoi s-au înscris la recepţie. Nicolas Simion trăgea după el o geantă potrivită ca mărime, alături de saxofonul şi clarinetul său. Pe acestea din urmă le-a aşezat fără teamă că cineva i le va fura pe hol şi a plecat la recepţie. Deh, este un român care trăieşte în Germania! L-am întrebat dacă nu îi e greu, tot pe drum. Mi-a răspuns că dacă îţi place foarte mult să faci ceva, nu mai contează condiţiile. Cu barba uşor nerasă, îmbrăcat cu o geacă de piele, pantaloni şi pantofi simpli purta alura călugărului smerit al marii muzicii. Şi-a rezolvat problemele organizatorice legate de cazare şi scurtul sejur discutând în germană cu ceilalţi colegi. Nu are timp. Prietenul său, marele dirijor şi compozitor Sabin Păutza era şi el sosit la Iaşi la un alt festival. Nu vor avea timp să vorbească decât la telefon pentru a pune la punct planurile ce le au: un concert la Bucureşti la sfârşitul anului şi spectacolul din primăvară, undeva în lume. Nici nu mai are importanţă unde. “O să iau un taxi până la sala unde va avea loc concertul”, răspunde el la telefon până să ia loc pe s