Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cum va arăta cel mai mare mall din lume

Publicat in Capital, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Se va numi "Mohammed Bin Rashid City", după numele şeicului Dubaiului, și se va întinde pe mai mult de 5 kilometri pătrați. Dubaiul repornește mai multe proiecte închise de criză, iar printre ele se numără și o replică a Taj Mahal, de patru ori mai mare decât originalul.

Pe fondul crizei, companiile de construcții din Emiratele Arabe Unite au anulat proiecte în valoare totală de aproape 760 de miliarde de dolari. Acum, a doua mare econonime din Emiratele Arabe Unite, după Abhu Dabi, Dubaiul reia investițiile pentru câteva din proiectele suspendate în timpul crizei financiare mondiale. Criza a provocat căderea valorii proprietăților imobiliare din emirat cu 65% și a determinat mai multe companii să amâne sute de lucrări.

Printre cele reluate se numără și construcția celui mai mare mall din lume în cadrul unui complex de shopping și grădini mai mari decât parcul Hyde din Londra, emiratul sperând astfel să revitalizeze piața imobiliară, blocata după criza financiară din 2008-2009, informează The National, în ediția online.

”Mall of The World”, cu a fost supranumit Mohammed Bin Rashid City, va include zone pentru cumpărărturi, 100 de hoteluri, zone rezidenţiale şi spaţii verzi, plus cele mai mari galerii de artă din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Mall-ul, care va fi amplasat în centrul Dubaiului, este proiectat să primească 80 de milioane de clienți pe an. Costurile proiectului sau termenle de construcție nu au fost precizate.

Dubaiul a acumulat datorii de 113 miliarde de dolari pentru a se transforma într-un hub comercial și turistic. Emiratul are de platit, în 2013, datorii de 7 miliarde de doalri, iar în 2014 vor ajunge la maturitate plăți de 32 miliarde de dolari, potrivit Bank of America Merrill Lynch, citată de The National.

Sursa: www.thenational.ae

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 7 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 10 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 10 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 10 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Shifty Shellshock, solistul trupei Crazy Town, a murit la 49 de ani

Cancan acum 13 ore
Shifty Shellshock, solistul trupei Crazy Town, a murit la 49 de ani, potrivit informațiilor care apar în presa internațională. Trupul neînsuflețit a fost găsit în apartamentul său din Los Angeles, în cursul zilei de luni, 24 iunie 2024. Artistul era

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 7 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 10 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 11 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°