Rusia va efectua la sfârşitul lui ianuarie exerciţii militare care vor implica toate flotele ruse din Marea Neagră, Marea Nordului, Oceanul Pacific şi Marea Baltică, în mările Neagră şi Mediterană, a anunţat serviciul de presă al Ministerului Apărării, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.
Prevăzute în programul de antrenament al Forţelor armate pentru 2013, exerciţiile vor avea ca misiune "perfecţionarea cooperării între trupe" în larg, a anunţat sursa citată.
"În prezent, grupurile operaţionale de nave sunt în drum spre zonele desemnate în vederea manevrelor", a precizat serviciul de presă.
Scenariul exerciţiilor militare prevede simularea unor episoade tactice de îmbarcare a infanteriei Marinei şi a trupelor aeropurtate de pe coasta Caucazului de Nord pe nave amfibie.