Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vorbea Sergiu Nicolaescu despre Dana, Mariana si Gabriela, sotia, respectiv fostele sale neveste!

Publicat in Cancan, joi 3 ianuarie 2013 ·

Sergiu Nicolaescu a mai fost insurat de doua ori inainte sa-si uneasca destinul cu Dana Ionica. Cu cea de-a doua nevasta, el a lucrat si la unele dintre filmele sale.

Secventa din filmul "Mircea", la care a lucrat alaturi de Gabrielaprima nevastă, Mariana, s-a despărţit la numai trei luni după nuntă, dupa care a urmat casatoria cu Gabriela, o cunoscuta si apreciata costumiera, cu care a lucrat la unele dintre cele mai cunoscute filme ale sale.

“Ea facea costumele. Meritul ei este ca nu a confundat niciodata viata particulara cu platoul de filmare. Acolo eu eram regizorul, acasa ea conducea totul”, spunea Nicolaescu pentru revista Tango, in 2010.

Sergiu Nicolaescu si Dana Ionica, ultima sa sotiePrintre filmele la care regizorul a lucrat impreuna cu Gabriela de-a lungul timpului se numara “Mircea”, “Noi cei din linia intai”, “Ciuleandra” sau “Ring”.

Dana Ionica, sotia lui Sergiu NicolaescuRegizorul a întâlnit-o pe Dana Ionică în 1996, atunci când aceasta avea în jur de 18 ani, iar în 2005 s-au căsătorit. Vezi aici toate detaliile despre relatia dintre Sergiu Nicolaescu si Dana

Bogdan Galca Citeste despre: Sergiu Nicolaescu , sotii , casatorie , despartire vezi comentariile

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În prima noapte de arest, primarul din Sinaia a ajuns la spital

HotNews acum 6 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost transportat miercuri seară la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au declarat sursele Agerpres, sursele News.ro și cele ale publicației locale Câmpina TV. Tot miercuri, dar mai devreme, Curtea de Apel

CCR dezbate joi cererea lui Simion de anulare a alegerilor! Este ”un înscris, în formă scanată”

Ziua Constanta acum 12 ore
Curtea Constituțională a anunțat că va dezbate joi dimineața cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a alegerilor prezidențiale câștigate de Nicușor Dan. CCR menționează faptul că a primit un înscris, în formă scanată, semnat olograf în cop

Primarul din Alba Iulia spune că într-o secție de vot au fost inversate scorurile lui Nicușor Dan și George Simion: „Vreau să îmi exprim scuzele sincere”

HotNews acum 9 ore
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că în finala prezidențială de duminică Nicușor Dan „a pierdut” 350 de voturi din cauză că în Secția de votare nr. 42 din oraș „s-a produs o inversare

AEP- Alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat în condiții de corectitudine și transparență deplină

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență și atrage

Roberta Metsola ajunge la București, în același avion cu Emil Hurezeanu. Șefa Parlamentul European se va întâlni cu Nicușor Dan

Gandul acum 10 ore
Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European se va întâlni, miercuri seară, la Bucureşti, cu preşedintele ales Nicuşor Dan, înainte de a merge la Timişoara, unde urmează să primească Premiul Timişoara pentru Valori Europene. UPDATE, ora 20.45

Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

VIDEO Claudiu Târziu anunță oficial că își lansează partid, „Acțiunea Conservatoare”. Ce planuri are cu foștii membri din POT și AUR

HotNews acum 8 ore
Co-fondatorul și fost co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat oficial miercuri, 21 mai, că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mișcare politică, numită „Acțiunea Conservatoare”. Târziu afirmă că inițiativa nu va fi un „refugiu pentru migr

Tenis de masă: Şi Bernadette Szocs s-a calificat în sferturi la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova şi-a luat revanşa, miercuri, în faţa campioanelor europene Hana Matelova (Cehia) şi Barbora Balazova (Slovacia) şi s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial Individual de la Doha. Cele

Televiziune Money News, lansată de deputatul AUR Mohammad Murad, s-a închis

G4Media acum 8 ore
Mohammad Murad, afacerist în domeniul hotelier şi deputat AUR, a rămas fără televiziune, informează paginademedia.ro Canalul de business care a primit licenţă în urmă cu nouă ani s-a închis oficial. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a pus

Alegeri Prezidențiale 2025 CCR a respins o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile BEC

Ziua Constanta acum 13 ore
Curtea Constituțională a respins, miercuri, o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile Biroului Electoral Central. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins sesizarea formulată de domnul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/26°
vin.

12°/25°
sâm.

12°/17°
dum.

9°/12°
Constanta
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/22°
dum.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/15°
dum.

5°/18°