Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regionalizarea va duce la dispariţia PDL

Publicat in Cotidianul, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Primul ministru Victor Ponta a devoalat joi seara propunerile PSD pentru noua împărţire administrativ teritorială a României.

Regiunile de dezvoltare devin unităţi administrative

Premierul Victor Ponta a anunţat la un post tv că în viitoarea Constituţie se va introduce şi regiunea ca unitate administrativ teritorială. În ceea ce priveşte regionalizarea propriu-zisă, Ponta a dezvăluit că PSD va propune ca regiunile de dezvoltare existente în acest moment să devină unităţi administrative de sine stătătoare – în acest moment cele 8 regiuni de dezvoltare nu au personalitate juridică, nu sunt ordinatori de credite şi nu au un aparat de conducere şi nici atribuţii privind administraţia local-regională. Victor Ponta a precizat că setul de propuneri al PSD vizează şi numirea indirectă a conducerilor viitoarelor regiuni. „Din punctul nostru de vedere, soluţia optimă o reprezintă alegerea indirectă a conducerilor regiunilor de dezvoltare. Concret, se întrunesc primarii, şi consilierii judeţeni din judeţele care compun regiunea, şi prin vot aleg conducerea regiunii respective”, a spus Ponta, care a adăugat că judeţele nu dispar şi nici consiliile judeţene. Premierul însă a precizat că propunerile PSD vor intra în Constituţie doar în situaţia în care vor fi îmbrăţişate de cel puţin două-treimi din Parlament şi de opinia publică, care urmează să se pronunţe în cadrul unui Forum Constituţional care va funcţiona din primăvara acestui an (formulă utilizată şi în 2003 când s-a revizuit Constituţia din 1991 – n.a.). Indiferent de ce formulă de regionalizare va fi adoptată, ea va intra în funcţie în 2014, când se estimează că noua Constituţie va fi adoptată de Parlament şi de populaţie prin referendum. Deşi premierul nu a spus-o, anticipăm că referendumul pentru aprobarea Copnstituţiei se va desfăşura în paralel, fie cu alegerile europarlamentare, fie cu ale

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum o ora
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 2 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum o ora
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 5 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum 56 minute
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Escrocherie de peste 140.000 de dolari. Patru oameni au fost arestați, după ce s-ar fi deghizat în urși pentru a înșela firme de asigurări auto

Libertatea acum 2 ore
Patru oameni au fost reținuți sub suspiciunea de fraudă, după ce au susținut că mașinile lor au fost atacate de un urs și au cerut despăgubiri de peste 140.000 de dolari, conform oficialilor, relatează Sky News.

Lăsata Secului înainte de POSTUL Crăciunului. Care este semnificația acestei sărbători și ce tradiții, mai puțin cunoscute, există la români

Gandul acum 5 ore
Lăsata Secului înainte de Postul Crăciunului. Lăsata Secului este o sărbătoare tradițională românească, celebrată cu ocazia intrării în perioadele de post, mai ales înainte de Postul Paștelui și Postul Crăciunului. Aceasta marchează ziua în care oam

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 3 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/6°