Dacă nu ne-am fi fript de atâtea ori, cu siguranţă ne-ar face cea mai mare plăcere să îi credem pe politicieni. Ideile sunt într-atât de generoase, propunerile pline de sens şi perspectivele cu totul surâzătoare, încât zău că ne-ar conveni să se întâmple lucrurile întocmai cum ne spun aceştia! Din păcate, treburile nu stau tocmai aşa, iar de (cele mai) multe ori sunt taman pe dos. În economiile de piaţă, recesiunile apar - în mod normal - la fiecare 4-5 ani, dar de fiecare dată politicienii încearcă să îi convingă pe alegători că le vor preveni. De multe ori, crezând că ştiu ce fac, intervin stricând încă şi mai mult acolo unde confluenţa acţiunilor participanţilor la piaţă ar pârjoli mai repede neajunsurile care frânează economia.
România se află de mai bine de 20 de ani într-o criză morală, economică, socială, demografică, instituţională şi de valori, dar în tot acest răstimp politicienii ne-au spus că va fi mai bine. Ce e drept, lor le-a fost: conturi bancare, bijuterii, haine scumpe, automobile 4x4, terenuri şi case... multe case. Nu ne amintim de vreun program politic care să fi vorbit despre prăduirea sistematică a banului public în folosul unei oligarhii; dar asta s-a întâmplat!
După ce am dat suficient vina pe criză (blestem ceresc, fireşte!), acum pare a fi un moment să reaprindem speranţele. Aşa se face că anul 2013 debutează sub un astfel de imbold pozitiv. Programul de guvernare al noii puteri mizează pe o creştere economică anuală de 3% până în 2016 şi este plin de bune intenţii.
De 100 de ori este menţionat cuvântul "creştere", de unde deducem că Executivul este determinat să tracteze România. După patru ani de ajustări serioase din mediul politic vine mesajul că ar trebui să ne facem curaj să credem că lucrurile se pot urni. Aşa se face că ar trebui să vizăm creşterea în mai toate zonele societăţii, după cum o spune programul de guv
