Acum, că au trecut nu numai anul 2000, ci şi apocalipsa mayaşă, sfîrşitul lumii pare a fi o afacere răsuflată. Dar, aşa răsuflată, e destul de productivă la TV, iar un inventar al cîtorva tipuri de formate dacă nu de-a dreptul apocaliptice, cel puţin infestate de milenarism, merită încercat.
Acum vreun an şi mai bine, Adrian Georgescu semna în The Industry un articol despre show-urile de supravieţuire de pe Discovery – trendul inaugurat de Bear Grylls, cel cu Tehnici esenţiale..., şi continuat de Les Stroud, Ray Mears, Mykel Hawke sau Ruth England. Lucrurile sînt clare acolo: un personaj aterizează într-un peisaj sălbatic, unde trebuie să se descurce cu un minimum de resurse şi unelte care ţin de civilizaţie (de regulă, un cuţit şi un amnar cu cremene, eventual o frînghie). Premisele au o încărcătură postapocaliptică evidentă, mai ales că într-un format ulterior, deşi cu mai puţin succes, pionierul genului Bear Grylls îşi manifestă competenţele nu în sălbăticie, ci la oraş. E vorba de ceea ce a fost tradus la noi drept Tehnici de supravieţuire urbană.
DE ACELASI AUTOR Tucă şi dobitocii 2.0 Mogulii, mogulaşii şi trepăduşii media Re-becalizarea televiziunilor Omniprezentul, dar discretul Bănică Jr. În legătură cu toate aceste formate, care au ceva mai puţin de un deceniu, s-a impus termenul de survival show – „show de supravieţuire“. Dar nu numai în legătură cu ele. Începînd cu 2009, telespectatorii români au putut vedea, pe Discovery Science, un reality pe nume Colonia, în care premisa e o catastrofă nucleară, iar participanţii se organizează într-o comunitate care încearcă să facă faţă vicisitudinilor de tot felul. Show-ul a fost anulat după două sezoane, dar nu a fost singurul. În aceeaşi epocă apăreau Falling Skies, Survivors sau Jericho – ultimul, botezat nu după Ierihonul biblic, ci după un oraş din Kansas, ales ca teatru al evenimentelor. La ca
