Nu trebuie să fii cine ştie cât de instruit ca să înţelegi ce înseamnă că în România se vând mult mai puţine cărţi decât în Ungaria, ţară vecină cu populaţie mult mai mică decât a noastră. Nu e necesar să fii comunist pentru a observa că astăzi, la noi, analfabetismul este virulent şi că în anii 50-50 el fusese, în linii mari, eradicat de pe aceste meleaguri.
Nu ai nevoie de afiliere politică pentru a înţelege că, în eforturile lor de a neglija şi subevalua cultura naţională, guvernele României - indiferent de culoarea lor - sunt secondate glorios de cele mai mari edituri postcomuniste, grăbite să facă bani din traduceri şi dispreţuitoare, destule dintre ele, cu cultura română vie. Cine nu crede, să compare procentele de carte românească cu ansamblul producţiei editoriale. Nu ai nevoie de cine ştie ce deşteptăciune spre a înţelege că evaluarea valorii editurilor, promovată de anumite ministere - deloc dezinteresat - are ca rezultat deprecierea majorităţii zdrobitoare a acestora şi autorizarea cu surle şi tobe numai a unora, agreate (oare de ce?!).
Rămâne de neînţeles pentru care motiv trebuie descurajat un editor „de bloc" aflat la începutul carierei lui culturale, care ar edita şi pune în circulaţie un Titu Maiorescu, un Heliade-Rădulescu sau, de ce nu, un Kant? Sunt aceşti autori mai puţin valoroşi dacă apar în cartierul Bibileasa şi pornesc de acolo spre librării (ori, şi mai bine, sunt ţinuţi la dispoziţia cumpărătorilor pe un sit internet) decât dacă îi promovează marele burtăverde al momentului, băiat drăguţ, cu relaţii şi la Cotroceni, şi la Săvârşin, să zicem? De ce ar avea interesul vreun minister al Republicii România - o ţară declarat democrată, unde guvernanţii reprezintă poporul, nu-i aşa? - de a întroniza regi formali în cultură? Trebuie descurajaţi cei care pariază pe cultura naţională? Trebuie marginalizaţi cei care nu scot mari t
