Un magazin din comuna Popești a ars ca o torță, joi dimineață. Flăcările au fost observate în jurul orei 4.40, iar localnicii au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor. „În data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 04.40, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu la o societate comercială din localitatea Popeşti, administrator Paula M., care avea ca domeniu de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominant de produse alimentare”, spun pompierii vrânceni.
După primirea apelului, 10 subofițeri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă au plecat la Popești pentru a stinge incendiul. Pompierii spun că în momentul în care a ajuns la fața locului, acoperișul magazinului era cuprins de flăcări în totalitate. Flăcările au mistuit acoperişul imobilului, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de 70 metri pătrați şi planşeul din rigips, pe aproximativ 50 metri pătrați. De asemenea, s-au deteriorat produsele alimentare şi nealimentare aflate în interior. „În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs în urma unui scurtcircuit electric produs la un conductor electric deteriorat”, au adăugat pompierii vrânceni.
Un magazin din comuna Popești a ars ca o torță, joi dimineață. Flăcările au fost observate în jurul orei 4.40, iar localnicii au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor. „În data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 04.40, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu la o societate comercială din localitatea Popeşti, administrator Paula M., care avea ca domeniu de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânz