Peste 40 de mii de vrânceni apelează, anual, la ajutorul cadrelor medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea. Prin urmare, ambulanţele parcurg aproximativ două milioane de kilometri pe an. În parcul auto al SAJ Vrancea sunt 39 de autosanitare, majoritatea de tip B, care sunt destinate intervenţiei medicale de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor. Cea mai dotată ambulanţă din parcul auto al SAJ este cea de tip C, denumită şi terapie intensivă mobilă. Aceasta este destinată intervenţiei medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă.
Din păcate, SAJ dispune de o singură ambulanţă de tip C. În aceste condiţii, Asociaţia „Salvaţi o viaţă” îşi propune ca din fondurile strânse să achiziţioneze o astfel de ambulanţă. „Judeţul Vrancea are o suprafaţă de 4.863 km, care cuprinde două municipii, trei oraşe, 68 comune, în componenţa cărora se află 331 de sate şi datorită reliefului specific ambulanţele sunt suprasolicitate, astfel că, statistic vorbind, s-a constatat că, în medie, Serviciul de Ambulanţă Vrancea răspunde anual la un număr de 40.000 soli¬ citări şi parcurge aproximativ 2.000.000 km. Având în vedere aceste aspecte, Asociaţia «Salvaţi o viaţă» îşi pro¬ pune să achiziţioneze pentru Serviciul de Ambulanţă o autosanitară, care să deservească populaţia judeţului nostru. O astfel de autosanitară este vitală pentru judeţul nostru din două considerente principale, anume: două treimi din suprafaţa judeţului este zonă montană, la care se adaugă faptul ca Vrancea este traversată de DN2 E85, unde ponderea accidentelor rutiere grave este ridicată (~9000 cazuri /an) la care medicii SAJ Vrancea intervin cu autosanitare tip C”, spune Emilia Ştefănescu, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi o viaţă”.