Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit în această dimineaţă la Spitalul Elias la vârsta de 82 de ani. Despre regizorul român au vorbit cel mai bine nu filmele sale, ci însuşi Sergiu Nicolaescu.

Regizorul şi-a povestit viaţa cu voluptate, în mai multe interviuri apărute în „Adevărul“. Rămâne memorabil cel din vara lui 2011, atunci când Sergiu Nicolaescu a vorbit despre copilăria sa, desprinsă, parcă, din filme.

Iată câteva momente importante ale unei vieţi în care Sergiu Nicolaescu a avut rolul principal. Aşa cum şi le-a amintit chiar regizorul.

Mama e dintr-o familie foarte veche, Cambrea, confirmată de pe vremea construirii Mănăstirii Tismana, la 1435. Un unchi de-al meu a studiat originea acestui nume şi a descoperit că provine de la Cambré, o regiune din Franţa care a dat nişte cruciaţi care s-au oprit la Istanbul. Probabil că unul dintre ei a luat pământuri în zona asta a Europei. S-ar putea să fie sau să nu fie adevărat, cert este că numele Cambrea, romanizat, a existat în 1435. Tata, român macedonean, inginer de profesie, inspector pe Banat şi Transilvania, era un om anormal de muncitor. Eu nu-mi aduc aminte să fi stat la masă cu el. Nu a fost afacerist, dar a câştigat bine. Tata muncea în stilul meu: imens. Nu am fumat, nu am băut niciodată. Îmi explic, într-un fel: mama era fumătoare. Îmi dădea ţigara ei şi-mi spunea să i-o aprind. Niciodată n-am avut curiozitatea să fumez.

Rege într-o bandă de copii

Încă din şcoala primară eram un copil isteţ. M-am născut în Târgu-Jiu, dar la cinci ani ne-am mutat în Timişoara, unde am stat până la 17 ani. Am locuit pe strada Paris nr. 19. Copilăria mea a fost fantastică. Plecam de-acasă dimineaţa şi mă întorceam seara, iar mama, ciudat, nu-mi făcea observaţie. Toată ziua mă jucam pe un maidan de lângă noi. Conduceam o bandă de vreo 40 de copii - una dintre cele mai puternice bande de copii din Tim