Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVAS are titluri executorii pentru recuperarea a 110 mil. lei

Publicat in Curierul, joi 3 ianuarie 2013 ·

Anul trecut au fost pronunţate 272 de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile favorabile instituţiei

În urma emiterii celor 18 decizii pronunţate împotriva autorităţii, AVAS trebuie să plătească 85 mil. lei în cursul anului 2013

Dintre cele 13.000 de procese naţionale şi internaţionale, 7.000 provin din procedura de insolvenţă

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este implicată în 13.000 de procese la nivel naţional şi internaţional, din care 7.000 sunt izvorâte din procedura de insolvenţă în care AVAS are calitatea de creditor, a informat instituţia la cererea Curierului Naţional. "Din restul de 6.000 de litigii reprezentând activitatea de contencios, 3.720 au fost iniţiate de AVAS, iar 2.280 au fost iniţiate împotriva instituţiei, astfel: 1.538 litigii de către persoane fizice şi 742 litigii de către persoane juridice", a precizat AVAS.

Potrivit acesteia, în cursul anului 2012 au fost pronunţate 272 de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, favorabile AVAS, "în urma titlurilor executorii obţinute de AVAS precum şi din evidenţele financiare ale instituţiei rezultând un cuantum previzionat a fi recuperat în cursul anului 2013 de 110.000.000 lei".

Pe de altă parte, tot anul trecut au fost pronunţate 18 hotărâri definitive şi irevocabile împotriva instituţiei, din cuantificarea sumelor la care instituţia a fost obligată la plată prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, rezultând "un total estimativ de 85.000.000 lei pe care AVAS ar trebui să îi plătească în decursul anului 2013".

27 de contracte de asistenţă juridică

Întrebaţi cu câte case de avocatură colaborează AVAS în prezent, reprezentanţii instituţiei ne-au informat că "sunt în derulare un număr de 27 de contracte de asistenţă juridică încheiate cu 11 case de avocatură".

"În anul 2012, AVAS a av

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 8 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

A fost recuperată şi cea de-a doua cutie neagră a avionului care s-a prăbușit în India

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare A doua cutie neagră a avionului Air India Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, a fost găsită duminică, au anunţat autorităţile indiene, informează AFP, tra

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum 7 ore
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 10 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 9 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum 7 ore
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°