„Visul meu nu sunt filmele poliţiste sau de aventuri, ci filmele de artă", le povestea Sergiu Nicolaescu reporterilor „Adevărul", într-unul dintre multele interviuri pe tema Revoluţiei. Dar Sergiu Nicolaescu divaga mereu de la discuţiile despre 1989. Se ducea mereu spre filme. Primul lui film a fost, într-adevăr, unul de artă, „Memoria trandafirului", un film de 8 minute, făcut din resturile de peliculă ale altor regizori. Avea 33 de ani. „Memoria trandafirului, da. Un film fără vorbe, fără nimic. Era o melodie, era o dramă puternică. Despre ce trăiesc trandafirii în timpul unei dimineţi. Pe baza unei poezii scrise de un poet francez pentru o fată moartă la 14 ani. Viaţa ei a fost ceea ce trăiesc trandafirii în timpul unei dimineţi. Frumoasă poezie!", îşi amintea Sergiu Nicolaescu în 2010. Pentru acest film a fost chemat la festivaulul de la Cannes în 1963.
„Am luat motocicleta, m-am dus la mama acasă – locuiam diferit de mama – şi i-am spus «Mamă, plec în Franţa. Şi rămân!». Ea a zis: «bine, băiatule, rămâi şi dacă ţi-o fi ţie bine, ne chemi şi pe noi»". Dar n-a rămas. Cu banii primiţi de la francezi pentru „Memoria trandafirului", 20.000 de dolari, a mers la Galeriile Lafayette, în Paris, şi a cumpărat un frigider. „I l-am trimis mamei prin avion, în România. Până atunci, mama căra gheaţă, săraca, bucăţi mari de gheaţă, le căra şi le ţinea până se topeau. N-am rămas. N-am rămas".
Peste ani, Sergiu Nicolaescu spune că a ajuns să fie turnat la Securitate chiar de tatăl său. „Tata a fost arestat în 1947, condamnat, 7 ani, canal şi aşa mai departe. Când a ieşit din închisoare a semnat că devine informator. Toţi au semnat. Toţi! La un moment dat mi-a spus tata: «Ştii ce mi-a cerut securistul?» «Ce tată?» «Să-i fac rost de cheia de la tine, să-ţi bage microfoane». «Vezi tată ce ai făcut? Vezi unde ai ajuns?» «Nu le dau, dă-i dracu’». Dar, după Revol
