Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile arestarea fiului preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu

Publicat in Gandul, joi 3 ianuarie 2013 · ·

Tribunalul Cluj a prelungit, joi, cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, acuzat de trafic de droguri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că a făcut deja recurs la decizia de prelungire a mandatului de arestare cu încă 20 de zile, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Cluj, la începutul săptămânii viitoare.

"Tribunalul Cluj a decis, joi, prelungirea stării de arest preventiv pentru Alexandru Uioreanu pentru încă 20 de zile. Noi am considerat că nu se justifică o astfel de măsură, în condiţiile în care nu există un risc de influenţare a anchetei. Am făcut recurs, care se va judeca la începutul săptămânii viitoare de către Curtea de Apel Cluj", a spus Ban.

Potrivit acestuia, mandatul de arestare preventivă a lui Alexandru Uioreanu, emis în 20 decembrie 2012, expira în 7 ianuarie, dar instanţa poate decide cu cinci zile înainte de termenul limită dacă menţine măsura sau dispune cercetarea în libertate.

Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj.

Conform unor surse judiciare, fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".

Preşedintele CJ Cluj,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familia Trump a preluat controlul asupra unei companii cripto care a strâns peste 550 de milioane de dolari, beneficiind de majoritatea fondurilor

News.ro acum o ora
Familia preşedintelui american Donald Trump a preluat controlul asupra companiei cripto World Liberty Financial, care a strâns peste 550 de milioane de dolari de la investitori, beneficiind de majoritatea fondurilor în baza unor clauze contractuale

SuperLiga: Universitatea Cluj a câştigat derbiul cu CFR Cluj, scor 1-0

HotNews acum o ora
Echipa Universitatea Cluj s-a impus luni seară, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa concitadinei CFR, în ultimul meci al etapei secunde din play-off-ul SuperLigii, relatează News.ro. CFR a început meciul cu marea ratare a lui Louis Munteanu, din min

„Și Iisus Hristos a fost găsit vinovat”. Reacție vehementă, după condamnarea Marinei Le Pen

HotNews acum 2 ore
Într-un moment de mare intensitate, Bruno Gollnisch, fostul număr doi al partidului Adunarea Națională (Rassemblement National – RN), a apelat la Iisus Hristos, scrie luni Politico. LIVE Marine Le Pen, după ce a primit patru ani de închisoare și int

Elon Musk acuză un act de terorism, după incendiul de la reprezentanţa Tesla din Roma

HotNews acum 2 ore
Incendiul izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o reprezentanţă Tesla din Roma, care a distrus 17 autoturisme, este un act de terorism, a acuzat luni miliardarul Elon Musk, proprietarul companiei, transmite Reuters. Poliţia italiană specializ

Antonescu: Problema cu Ponta nu este că e trădător, ci că e travestit / Traian Băsescu a fost un mare impostor

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, luni seară, că cel mai mare trădător a fost Victor Ponta, precizând că problema acestuia nu este e că e trădător, ci că este travestit. El a adăugat că fostul p

Zelenski și familia sa, câștiguri de peste 360.000 de dolari în 2024. Care sunt sursele de venit ale președintelui ucrainean

Wall-Street.ro acum 45 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi familia sa au câştigat anul trecut 15,2 milioane de grivne (aproximativ 365.000 de dolari), conform unui anunţ făcut duminică de serviciul de presă al preşedinţiei de la Kiev, care citează declaraţia de av

Polonia semnează cu SUA un contract de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării aeriene

HotNews acum 3 ore
Polonia a anunţat luni că a semnat un contract cu Statele Unite în valoare de 2 miliarde de dolari pentru sprijin logistic pentru sistemele sale de apărare antiaeriană bazate pe sistemul Patriot de concepţie americană, informează AFP, Reuters şi New

Crin Antonescu, întrebat de Elena Lasconi de câte ori a încercat să se angajeze în ultimii 10 ani şi de ce nu l-a angajat nimeni: Nu am încercat să mă angajez la cabinetul parlamentar al soţiei mele / N-am avut nicio încercare / Am avut alte opţiuni

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvarnare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a răspuns unei întrebări adresate de contracandidata sa, Elena Lasconi (USR) şi a spus că nu a încercat să se angajeze, în ultimii 10 ani, la cabinetul parlamentar al soţi

Trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi

News.ro acum 3 ore
Armata SUA a anunţat luni că trei dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania au fost găsiţi morţi la scurt timp după ce salvatorii au reuşit să scoată vehiculul lor la suprafaţă din mlaştina în care se scufundase săptămâna trecută

Un fost ministru a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău la volan. Care este diagnosticul pus de medici

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Muncii, deputatul de Botoșani Marius Budăi, a fost spitalizat, luni, după ce ar fi suferit un atac ischemic tranzitoriu, informează Agerpres. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce se afla la volan în drum spre Bucureşti. A mers la s

Vremea

București
acum

12°
mar.

6°/18°
mie.

10°/17°
joi

8°/12°
vin.

8°/16°
Iasi
acum

10°
mar.

8°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/8°
vin.

7°/11°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/13°
joi

8°/12°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/16°
mie.

6°/12°
joi

4°/12°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

6°/17°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°