După ce au bifat peste 150 de kilometri în acest an, iar alţi 250 de kilometri au termen de finalizare 2013, autorităţile au scos din sertare autostrăzile „private“. Rămâne de văzut dacă noul an va fi unul de succes sau o nouă amăgire.
România are în acest moment puțin peste 500 de kilometri de autostradă în operare și aproximativ 250 de kilometri de autostradă în construcție, care ar trebui să fie finalizaţi anul viitor. Mai mult de jumătate din cei 250 de kilometri au prevăzut ca termen de finalizare, potrivit contractelor atribuite de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), luna aprilie a anului viitor. Un lucru cert este că termenul nu va putea fi respectat, iar acest lucru a fost anunţat chiar de şeful CNADNR, Mircea Pop. El a precizat, într-un interviu acordat Agerpres, că „în vara anului viitor va fi gata tronsonul de la Sibiu la Deva“. Cât de realist e noul termen estimat de directorul general al companiei de stat rămâne de văzut.
Constructorii de pe tronsonul Sibiu-Orăştie au anunţat deja că, din cauza alunecărilor de teren, nu vor putea preda lucrarea în termenul prevăzut în contract, estimând că abia în toamna anului viitor vor da în folosinţă cei 80 de kilometri de autostradă. O altă problemă este pe tronsonul de la Nădlac la Arad, pe lotul pe care a lucrat compania Romstrade, contract care a fost reziliat în noiembrie. Directorul general al CNADNR spune că, cel mai probabil în luna martie, vom avea un nou constructor.
Autostrăzile cu taxă mai întârzie
Prin programul de guvernare 2013-2016, noua echipă condusă de Victor Ponta şi-a propus construirea principalelor axe autostradale strategice ale României. Acestea sunt: finalizarea autostrăzii Nădlac-Arad-Bucureşti pentru a lega România de Europa, finalizarea Autostrăzii Transilvania, realizarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti-Braşov, prin