Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu începe să piardă posturi-cheie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 ianuarie 2013 ·

Liberalii nu mai cedează niciun post de la Transporturi în favoarea PC-ului. Radu Mazăre ţine cu dinţii de postul de secretar de stat pentru omul lui de încredere Sursa: RĂZVAN PETRESCU

În prima zi de muncă, noul ministru al Transporturilor şi lider PNL, Relu Fenechiu, a luat decizia de a-l schimba din funcţie pe şeful Aeroportului Otopeni, Cristinel Smadu, membru PC. În locul acestuia urmează să fie repus în funcţie fostul director Cornel Poteraşu, care a fost demis ca urmare a scandalului privind siguranţa celor care tranzitează Aeroportul Otopeni, izbucnit după uciderea unei studente japoneze.

Întrebat de presă de ce a luat decizia de a-l înlocui din funcţie pe Smadu, ministrul a precizat doar că schimbarea s-a „făcut cu acordul părţilor”. Pe de altă parte, surse USL au explicat, în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, că PNL îşi revendică posturile din Ministerul Transporturilor pierdute în favoarea PC-ului şi în care au fost numiţi oameni apropiaţi lui Dan Voiculescu pe vremea când ministerul era condus de liberalul Ovidiu Silaghi.

Compania, a doua pe listă

Potrivit surselor citate, liberalii revendică acum şi posturi din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, unde au fost numiţi oameni apropiaţi lui Voiculescu. Printre aceştia se numără şi Bogdan Pascu - fost vicepremier din partea PC şi actual director general adjunct pe proiecte cu finanţare externă.

În ceea ce priveşte conducerea ministerului, liberalii negociază cu PSD-ul conducerea, Radu Mazăre impunându-l pe secretarul de stat şi omul lui de încredere, Valentin Preda, despre care surse din cadrul instituţiei spun că şi până acum a condus, de fapt, ministerul.

„Am făcut schimbarea în prima zi când m-am dus la minister. Totul s-a făcut cu acordul părţilor.”

RELU FENECHIU, ministrul Transporturilor

Citiți și: EXCLUSIV. Voiculescu PIERD

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 31 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°