Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mari actori şi politicieni despre moartea lui Nicolaescu

Publicat in Ziua Veche, joi 3 ianuarie 2013 ·

Personalităţi ale lumii teatrului, filmului, dar şi politicieni deplâng dispariţia marelui regizor Sergiu Nicolescu, despre care au avut doar cuvinte de laudă.

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu, a declarat, potrivit Agerpres, că Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre oamenii care au ajutat la revitalizarea cinematografiei româneşti, fiind totodată un clasic al filmului nostru şi un om care a făcut foarte mult, care a produs foarte mult. Iliescu a adăugat că a discutat cu regizorul despre accidentul său pe gheaţă, starea sa nefiind gravă, dar că a aflat ulterior că a existat o operaţie de peritonită, însă şi după această operaţie starea sa se ameliorase. Fostul şef de stat a evocat relaţia sa cu Sergiu Nicolaescu, cu care a colaborat încă din primele momente ale Revoluţiei din decembrie, alături de acesta fiind parte a Colegiului Institutului pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989.

Marele actor Mircea Albulescu, care a lucrat cu Sergiu Nicolaescu la primul lui film „Dacii” a spus la Realitatea tv că „În momentul în care am aflat că este bolnav i-am trimis un mesaj spunându-i: eşti un învingător, sunt sigur că vei învinge, până la urmă iată că a fost învins de moarte, dar va fi în viaţă ţinut de amintirea milioanelor de spectatori care au văzut filmele sale. El este un element deosebit de important în dăinuirea românismului, pentru tot ce a făcut el şi prin tot ce a făcut el. Nu pot să spun decât atât: bunule Sergiu, ai plecat puţin înaintea noastră – a mea a câtorva care mai suntem din echipa ta -, te-ai alăturat lui Amza şi celorlalţi actori cu care au fost atât de mult împreună. Dumnezeu să îl ierte şi să îi păstrăm o amintire cât se poate de fericită acestui mare om, acestui mare regizor, acestui mare actor, care într-adevăr reprezintă un punct de glorie în cinematografia română”.

Criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil co

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum o ora
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 4 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°