Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memoriile depuse de jucătorii Gloriei Bistriţa se judecă pe data de 9 ianuarie. Printre cei care vor să plece de la echipă se numără Predescu, Paul Anton dar şi Andrei Peteleu

Publicat in Mesagerul de BN, joi 3 ianuarie 2013 ·

-AA+A

Memoriile depuse de jucătorii Gloriei Bistriţa se judecă pe data de 9 ianuarie. Printre cei care vor să plece de la echipă se numără Predescu, Paul Anton dar şi Andrei Peteleu Situaţia financiară a grupării din parcul municipal a avut drept consecinţă faptul că o parte din jucătorii antrenaţi de Nae Manea şi-au depus memorii la Liga Profesionistă de Fotbal. Printre cei care vor să plece de la echipă se numără Predescu, Paul Anton, Canon sau Andrei Peteleu. Fundaşul dreapta Andrei Peteleu este în vederile cluburilor Vaslui şi Steaua, după evoluţiile bune din ultimul timp de la Naţionala de Tineret.

În ceea ce îl priveşte pe Andrei Peteleu, tatăl fundaşului bistriţean, viceprimarul Ioan Peteleu ne-a confirmat faptul că Peteleu jr. intenţionează să plece de la Gloria Bistriţa: "Ne gîndim foarte serios la viitorul fotbalistic al lui Andrei, dar încă nu am luat o decizie în ceea ce priveşte echipa unde vom merge", spune Peteleu.

Dinamo este interesat de câţiva jucători

Dinamo doreşte să ajungă în cupele europene cu transferuri de la echipe aflate în pragul desfiinţării! Formaţia din Ştefan cel Mare se pregăteşte intens să-i convingă pe doi jucători ai Gloriei Bistriţa, ultima în prima ligă să semneze cu roş-albii.Cu toate că are 5 fotbalişti ai acestui club în vedere pentru acest mercato, "cîinii" speră să-i rezolve în această săptămînă pe Serge Canon(19 ani), stoper, titular la formaţia ardeleană, dar şi pe colegul acestuia din faţa apărării, Paul Anton (21 de ani), mijlocaş central.

Bucureştenii doresc să profite de situaţia precară a grupării din Transilvania, visează chiar să-i aducă gratis pe cei doi. Iar apropiaţii dinamoviştilor spun că roş-albii au deja acordurile de transfer ale fotbaliştilor, fiind o chestiune de zile pînă se rezolvă sută la sută.

Cornel Ţălnar vrea să-i aibă până la jumătatea lunii ianuarie, cî

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 57 minute
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 12 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 2 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°