Şase crime au fost comise în perioada Revelionului, majoritatea fiind produse în urma unor conflicte spontane, pe fondul consumului de alcool, au informat reprezentanţii Poliţiei Române.
În perioada 30 decembrie 2012 - 2 ianuarie 2013, infracţiunile săvârşite cu violenţă, precum şi accidentele rutiere grave au fost cu mult reduse faţă de perioada similară a anului trecut, a precizat Poliţia Română într-un comunicat de presă. Astfel, numărul infracţiunilor de tâlhărie a scăzut cu 17, fiind sesizate 32 astfel de fapte, faţă de 49 în perioada similară a anului trecut.
"Şi numărul infracţiunilor de omor a scăzut cu 1 (6 fapte în 30.12-2.01. 2012/2013, faţă de 7 fapte în 30.12-2.01. 2011/2012). De menţionat că, majoritatea faptelor s-au produs în urma unor conflicte spontane, pe fondul consumului de alcool", se arată în comunicatul citat.
Peste 1.600 de infracţiuni în mini-vacanţa de Anul Nou
Cei 11.440 de poliţişti care au asigurat ordinea în perioada minivacanţei de Revelion au constatat 1.652 de infracţiuni, 965 dintre acestea în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au dat 16.181 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 4.324 privind tulburarea ordinii şi liniştii publice şi 10.685 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 4.010.522 de lei, iar a bunurilor confiscate la 898.193 de lei.
De asemenea, în cele patru zile au fost înregistrate 52 de accidente rutiere grave, cu 29 mai puţine faţă de anul trecut. În urma accidentelor, 47 de persoane au fost rănite grav, cu 20 mai puţine decât în 2011 şi 16 persoane au decedat, faţă de 21 în perioada similară a anului trecut.
"Urmare a măsurilor speciale adoptate, în această perioadă, nu s-au produs evenimente deosebite sau incidente grave, în noaptea de Anul Nou", au precizat reprezentanţii Poliţiei