Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TAXELE ŞI IMPOZITELE locale în 2013: Ce decizie au luat autorităţile privind HG din decembrie

Publicat in Mediafax, joi 3 ianuarie 2013 ·

Taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 16 la sută la Ploieşti, în prima zi de program cu publicul la Serviciul de Finanţe din municipiu câteva sute de persoane înghesuindu-se să-şi plătească dările, pentru a beneficia de o reducere de 10 procente.

Primăria Ploieşti a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că începând cu 1 ianuarie 2013 taxele şi impozitele locale s-au majorat, în baza unei Hotărâri a Guvernului adoptată şi publicată în Monitorul Oficial în ultimele zile ale anului trecut.

"Primăria Ploieşti a luat act de Hotărârea Guvernului 1309/27 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial din 28 decembrie 2012 şi informează cetăţenii că începând cu 1 ianuarie 2013 taxele şi impozitele locale se majorează cu aproximativ 16%", se arată în comunicatul dat publicităţii joi de municipalitatea ploieşteană.

Directorul Serviciului Public de Finanţe Locale Ploieşti, Simona Dolniceanu, a declarat că joi a fost prima zi din noul în an în care au fost deschise casieriile şi în care s-au încasat taxe şi impozite majorate.

Câteva sute de ploieşteni au mers în primele ore ale programului la casieriile Serviciului Public de Finanţe pentru a-şi achita taxele şi impozitele locale. Conform unei hotărâri a Consiliului Local Ploieşti, contribuabilii care achită integral impozitele până la data de 31 martie a fiecărui an beneficiază de o reducere de zece la sută din valoarea acestora.

Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial în 28 decembrie.

În 27 decembrie, ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, anunţa că Guvernul va aproba în prima şedinţă din luna ianuarie ordonanţa care va stabili că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozit

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 31 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 10 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°