Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalişti ieşeni condamnaţi pentru şantaj. Victima este Relu Fenechiu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 ianuarie 2013 ·

Directorul şi redactorul şef al cotidianului Ziua de Iaşi au fost condamnaţi pentru şantaj prin presă, în formă continuată.

Magistraţii de la Curtea de Apel Cluj au decis ca directorul general al ziarului, Ghiocel Asimionesei să fie condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, în timp ce redactorul şef Alin Tocan, a primit doi ani de închisoare, cu suspendare.

În acest dosar, una dintre părţile vătămate care a depus plângere penală împotriva celor doi şi apoi a venit în faţa judecătorilor unde a depus mărturie, este ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care la rândul lui acuzat a fost trimis în judecată de către DNA, pentru infracţiuni prevăzute de legea anticorupţie. Cei doi şefi ai ziarului din Iaşi au fost obligaţi să îi plătească ministrului Transporturilor, suma de 20.000 de lei, reprezentând daune morale. În plus, Ghiocel Asimionesei a mai fost obligat să plătească în conturile firmei Fene Group, care aparţine familiei Fenechiu, suma de 3.000 de euro.

Un ziarist din Baia Mare condamnat să şteargă informaţiile publicate

Curtea de Apel Cluj s-a remarcat, în ultimele luni, ca un loc unde jurnaliştii români sunt condamnaţi pe bandă rulantă. Un alt caz care a trecut neobservat este al jurnalistului din Baia Mare, Romeo Roşiianu. Acesta a scris mai multe articole despre afacerile unui deputat PDL dar şi despre soţia acestuia, un medic chirurg, care s-ar fi aflat într-un conflict de interese, deoarece era angajată şi la un spital de stat şi la unui privat.

În acest proces, jurnalistul Romeo Roşiianu a fost obligat să elimine de pe pagina de internet a ziarelor online unde era angajat aceste articole. Roşiianu a formulat recurs pe motiv că sentinţa este un grav atac la libertatea de exprimare, drept care este garantat prin Constituţia României.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°