Cu un sfert de oră înainte de a ciocni șampania pentru venirea noului an, un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că vindea obiecte pirotehnice interzise de lege. Același lucru i s-a întâmplat unui tânăr pe 31 decembrie, la prânz.
Pentru polițiștii care au fost de serviciu, perioada sărbătorilor a însemnat activitate inclusiv în seara de Revelion.
În ziua de 31 decembrie, în jurul orei 13.50, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman l-au depistat pe un tânăr din Roman care vindea petarde și artificii interzise la comercializare. Vasilică L., în vârstă de 22 de ani, își desfășura activitatea ilegală în parcarea unui bloc din Roman. Bărbatul avea asupra lui 2.704 de petarde, nouă baterii de tuburi de tragere clasa a II-a, 112 artificii zburătoare clasa a II-a și 264 rachete clasa a II-a, interzise la deținere și comercializare. Obiectele pirotehnice, în valoare de 4.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu obiecte pirotehnice.
În aceeași zi, chiar cu un sfert de oră înainte de momentul trecerii dintre ani, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman l-au depistat, în Piața “Roman Vodă” din Roman, pe Romel D., de 50 de ani, din Roman, care avea asupra sa și comercializa 1.260 petarde, șapte artificii zburătoare și patru artificii tip baston. Obiectele pirotehnice, în valoare de 300 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu obiecte pirotehnice.
Cu un sfert de oră înainte de a ciocni șampania pentru venirea noului an, un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că vindea obiecte pirotehnice interzise de lege. Același lucru i s-a întâmplat unui tânăr pe 31