Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.500 de euro pentru elevii cu idei

Publicat in Ziarul de Roman, joi 3 ianuarie 2013 ·

Elevii de la clasa I până la cei de clasa a VIII-a, care demonstrează că pot face un plan viabil de afaceri, își pot pune în practică ideile participând la competiția “Pușculița cu idei”, derulată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR).

Competiția urmărește promovarea educației financiare și dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale elevilor din învățământul primar și gimnazial, solicitând, totodată, creativitate și originalitate. Elevii, alături de profesorii coordonatori, vor fi invitați să realizeze o pușculiță cât mai creativă și originală, un plan de afacere menit să strângă fonduri pentru a acoperi o nevoie identificată în școala lor sau în cadrul comunității locale și un eseu sau scenariu care să justifice ideea de afacere. În urma jurizării, BCR și MEC vor alege trei câștigători, care vor primi 500, 1000 și respectiv 1500 de Euro.

Premiile în bani vor fi folosite de către câștigători pentru a pune în practică ideea de afacere. Competiția elevilor face parte din proiectul educațional “Fabuloasa lume a banilor”, care are drept scop să-i învețe pe copii noțiuni financiare de bază și să-i ajute să-și însușească un comportament financiar responsabil și să-și construiască o imagine obiectivă asupra banilor.

Elevii de la clasa I până la cei de clasa a VIII-a, care demonstrează că pot face un plan viabil de afaceri, își pot pune în practică ideile participând la competiția “Pușculița cu idei”, derulată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR).

Competiția urmărește promovarea educației financiare și dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale elevilor din învățământul primar și gimnazial, solicitând, totodată, creativitate și originalitate. Elevii, alături de profesorii coordonatori, vor fi invitați să realizeze o

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°