Pentru a putea obţine, în caz de disponibilizare, indemnizaţie de şomaj, condiţia este să fii asigurat în sistemul asigurărilor de şomaj. Categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii în acest sistem sunt, conform actelor normative în vigoare, angajaţii care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, cu excepţia celor care au calitatea de pensionari. Asiguraţi obligatoriu mai sunt şi funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de numire, persoanele care au funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi soldaţii şi gradaţii voluntari.
De asemenea, de asigurare prin efectul legii în sistemul asi-gurărilor pentru şomaj mai beneficiază şi persoanele care au raport de muncă în calitate de membru coope-rator, precum şi alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în vreuna dintre situaţiile amintite mai sus, în condiţiile în care pentru aceste persoane, asupra veniturilor respective există obligaţia, potrivit legii, de plată a contribuţiei de asigurări pentru şomaj.
Angajatorii la care muncesc persoanele din categoriile menţionate anterior sunt obligaţi să depună, în termen de 20 de zile calendaristice de la expirarea lunii pentru care datorează contribuţiile, la AJOFM Vrancea, declaraţia lunară privind obligaţiile de plată către bugetul asigurărilor pentru şomaj şi dovada efectuării acestei plăţi.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea avea în evidenţă, la finele anului trecut, aproape 8.200 de şomeri din care 3.522 femei. Dintre aceşti şomeri, doar 1.894 beneficiau de indemnizaţie de şomaj.
Pentru a putea obţine, în caz de disponibilizare, inde