Nici n-am deschis bine televizorul şi gaiţele naţionale m-au anunţat – de la Bucureşti – că vine încă o apocalipsă. Numai bine trecuse şi Revelionul şi exact asta-mi lipsea: să aflu că Spania se apropie de incapacitatea de plată sau că barilul de ţiţei va cădea la un minim istoric. Apoi dă-i cu scumpirea curentului şi a gazului şi toate cele care pot speria hoardele de corporatişti.
De fapt, îmi spune Ioşka bacsi, lucrurile sunt mai simple: cât lucri, atâta mănânci. Dacă dai cu sapa, se face cucuruzu', dacă nu, nu. În 21 decembrie a stat liniştit şi s-a uitat la televizor şi „s-a râs” de decolteul lui Udrea şi de privirile fixe ale lui Antonescu – din când îi când îi suduia încet, printre dinţi, aşa cum îşi suduie calul.
Ioşka bacsi e, cred, singurul om din lumea asta care n-a fost afectat de criză. N-a luat un leu din bancă, are acelaşi televizor nemţesc în cutie de plastic şi poartă bocanci aduşi de copiii de peste mări. Mi-a mărturist că a fost de două ori în mall-uri, dar nu i-a plăcut: pâinea era şi mai proastă şi mai scumpă decât cea din cuptorul lui şi cum, Doamne iartă-mă, să cumperi făină de mămăligă din Italia şi Ungaria când în ţara asta stau pământuri nelucrate? Cum mai vrei să spui că eşti acasă când tu în cămară ai numa' firifisticuri străine şi nimic de-a' tău?
Deşi dă cu mine de toţi pereţii când mă aude la tv vorbind de politică, mie mi-e drag omu' ăsta. Ultima dată m-a văzut cărând un panettone uriaş şi s-a răzbunat în felul lui: m-am trezit a doua zi cu cinci colaci calzi şi vreo doi cozonaci cu nucă – făcuţi de Erzsi neni la ordinul ciufut al vecinului meu.
M-am uitat vreo cinşpe minute la gureşeala ăleia de anunţa apocalipsa şi apoi m-am cărat la Ioşka bacsi. Se uita şi el ţintă la ecranul vechi şi tot scria câte ceva într-un caiet. Erzsi neni număra bancnote mărunte de-un leu, rămase de la Crăciun – că iar au fost mai puţini
