Judecătorii Curţii de Apel Cluj i-au condamnat definitiv pe ziariştii Florin Asimionesei şi Alin Tocan la 3, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată. Decizia a fost pronunţată joi de către magistraţii clujeni.
Fostul patron al publicaţiei „Ziua de Iaşi", Florin Asimionesei, şi fostul redactor-şef al acestui ziar, Alin Tocan, au fost condamnaţi, definitiv, joi, de către judecătorii Curţii de Apel Cluj la 3, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată, pe durata de încercare de 5, respectiv 4 ani, conform provincianews.ro.
Cei doi au fost judecaţi la Cluj începând din 2005, fiind acuzaţi de şantaj în formă continuată într-un dosar care îl priveşte pe actualul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Cei doi trebuie să le achite părţilor vătămate, conform deciziei Curţii de Apel Cluj, aproape 100.000 de lei.
Procesul a început acum 7 ani, când Florin Asimionesei era patronul ziarului "Ziua de Iaşi", devenit între timp "Bună ziua, Iaşi", Alin Tocan era redactorul-şef al publicaţiei, iar Relu Fenechiu era parlamentar de Iaşi şi om de afaceri.