Afecţiunile abdominale, etilismul acut,agresiunile și poleiul au fost motivele pentru care pășcănenii au ajuns la Spitalul Municipal cu Ambulanța, Smurd-ul sau au venit singuri.
În perioada 31 decembrie-3 ianuarie, la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal au ajuns 115 persoane care au avut probleme din cauza alcoolului în exces, acestea fiind în număr de 7, fie s-au plâns de probleme digestive, 3 persoane mai sensibile au încercat să uite de necazuri și să se sinucidă, 23 au căzut pe gheață și s-au ales cu diferite fracturi, iar 8 au suferit diferite traumatisme prin agresiune în urma unor conflicte.
La ambulanța Pașcani au fost 52 de solicitări în perioada 31 decembrie-3 ianuarie, iar la Smurd 13 în aceeași perioadă. Pompierii au fost solicitați în noaptea de Revelion pentru deblocarea unui lift, în care se aflau trei persoane care au fost nevoite să petreacă jumătate de oră din noul an în ascensorul de la blocul T8 de pe strada Moldovei.
Afecţiunile abdominale, etilismul acut,agresiunile și poleiul au fost motivele pentru care pășcănenii au ajuns la Spitalul Municipal cu Ambulanța, Smurd-ul sau au venit singuri.
În perioada 31 decembrie-3 ianuarie, la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal au ajuns 115 persoane care au avut probleme din cauza alcoolului în exces, acestea fiind în număr de 7, fie s-au plâns de probleme digestive, 3 persoane mai sensibile au încercat să uite de necazuri și să se sinucidă, 23 au căzut pe gheață și s-au ales cu diferite fracturi, iar 8 au suferit diferite traumatisme prin agresiune în urma unor conflicte.
La ambulanța Pașcani au fost 52 de solicitări în perioada 31 decembrie-3 ianuarie, iar la Smurd 13 în aceeași perioadă. Pompierii au fost solicitați în noaptea de Revelion pentru deblocarea unui lift, în care se aflau trei persoane care au fost nevoite să petreacă