Colindele au înviorat zilele de sărbătoare. Prichindeii înfofoliți ai satului bat la porți şi, cu mici excepții, sunt primiți. Care-i explicația că, asemeni unor pleoape de om care-a murit, unele porți rămân zăvorâte? Casele care par pustii sunt chiar pustii. Bătrânii s-au mutat de tot în cimitir, iar urmaşii, când au fost, s-au răspândit în lumea largă. Altele sunt zăvorâte de sărăcie. Ce să ofere, cei sechestrați într-o sărăcie lucie, mogâldețelor sosite la poarta lor? Nimic. Iar nimicul îi ține în case, strivind sub gene lacrima amintirii vremurilor când şi ei erau copii.

Am şi eu, pentru prietenii mei, un dar. E un dar din dar. Fiul meu Arin, avocat de succes, m-a somat cu câteva săptămâni în urmă să înregistrez, cu vocea mea, lipit de un microfon, într-o odaie înțesată de aparate, poezii de dragoste care-mi aparțin. Vărul lui, Alexandru Tomescu, nepotul meu înzestrat cu harul de a cânta, ca nimeni altul Paganini, la vioara Stradivarius pe care a dobândit-o prin concurs, s-a angajat să asigure atmosfera muzicală. Și aşa s-au născut două CD-uri semnate de Lucian Avramescu. Primul se cheamă “Poeme pe zăpadă”, versuri în lectura autorului, “de şoptit la gura sobei în serile de Crăciun şi Anul Nou”, poezii recente, nepublicate, iar cel de al doilea adună sub titlul “Bună seara, iubito” poezii de dragoste mai vechi, unele atât de vechi încât au devenit folclor, iar cei care le cântă uită, fără excepție, să pomenească autorul versurilor. Ba chiar am citit, într-o revistă de mare tiraj, că Ion Caramitru a scris poezia “Bună seara, iubito” pe care i-a dedicat-o Loredanei Groza,”în vremea în care era îndrăgostit de interpretă” (sic!). Pot protesta când Loredana însăşi uită să-mi pomenească numele înscris pe toate piesele din primele ei două discuri compuse de Adrian Enescu, atunci când îşi reascultă cântece care o fac să lăcrimeze? Cele două cărți, de forma uno