Biletele de la RAT cu preţ vechi vor fi valabile tot anul a precizat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov, pentru newsbv.ro. „Abonamentele sunt valabile până la data înscrisă pe tichet, iar în ceea ce priveşte biletele cu preţ vechi, nu s-a impus o dată până la care acestea sunt valabile. Cei care au rezerve le vor putea folosi oricând pe parcursul acestui an”, a declarat Silviu Ştefan, pentru newsbv.ro.
Reamintim că de vineri braşovenii vor plăti mai mult pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun, respectiv 2 lei pentru o călătorie (1 leu pentru pensionari), faţă de 1,5 lei cât era până acum. În plus, un abonament pe o singură linie va fi 40 de lei, faţă de 35 de lei, cât este în prezent. Totodată, biletul de Poiană va fi 4,5 lei, iar un abonament pe traseul liniei 20, 90 de lei, cu 20%. Pensionarii vor plăti 2 lei pentru 2 călătorii, în loc de 1,5 lei, gratuităţile acordate celor cu venituri de până în 800 de lei urmând să se menţină.
Tot 90 de lei va costa şi abonamentul pe toate liniile, respectiv cu 12,5% mai mult decât în prezent. Şi „blatul” va fi mai scump, 60 de lei, cu 33% mai mult.
Biletele de la RAT cu preţ vechi vor fi valabile tot anul a precizat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov, pentru newsbv.ro. „Abonamentele sunt valabile până la data înscrisă pe tichet, iar în ceea ce priveşte biletele cu preţ vechi, nu s-a impus o dată până la care acestea sunt valabile. Cei care au rezerve le vor putea folosi oricând pe parcursul acestui an”, a declarat Silviu Ştefan, pentru newsbv.ro.
Reamintim că de vineri braşovenii vor plăti mai mult pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun, respectiv 2 lei pentru o călătorie (1 leu pentru pensionari), faţă de 1,5 lei cât era până acum. În plus, un abonament pe o singură linie va fi 40 de lei, faţă de 35 de lei, cât este în preze