Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA Fosta soţie a fostului ministrul PSD al Agriculturii, Petre Daea, acuzată de fraude imobiliare

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 ianuarie 2013 ·

Fosta soţie a fistului ministrul al Agriculturii Petre Daea (PSD), Elena Daea, este implicată într-un dosar de fraude de milioane de euro din Mehedinţi, potrivit DNA. Ea este acuzată de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice după ce, în calitate de membru al Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta Turnu Severin, a întocmit ilegal procesul-verbal de punere în posesie cu teren în suprafaţă de 0,87 hectare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

Potrivit declaraţiei de avere a fostului ministru Petre Daea, Elena Daea a figurat ca soţie a lui până în data de 14 iunie 2012. Fostul ministru a fost ales ales deputat în circumscripţia electorală nr.27 Mehendinţi, colegiul uninominal nr.2 DNA anunţat astăzi vă primarul comunei Brezniţa-Ocol şi edilul localităţii Izvorul Bârzii au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu în cazul retrocedării ilegale a unor terenuri în Drobeta-Turnu Severin, care ulterior au fost vândute pentru aproape 2,5 milioane euro unei firme care a construit un hipermarket.

Şmecherii la primărie

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată pe Dumitru Drăghici, primarul comunei Brezniţa-Ocol, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în formă continuată, trei infracţiuni de uz de fals, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual şi conflict de interese, şi pe Finareta Bengulescu, secretar în cadrul Primăriei Brezniţa-Ocol, pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals.Alături de aceştia va fi judecat şi Horia Balica, primarul comunei Izvorul Bârzii, judeţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°