Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, prin rezoluţia din data de 2 ianuarie 2013, au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Nemeş Mihai, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi furt calificat.
În sarcina învinuitului Nemeş Mihai s-a reţinut că în data de 01.01.2013, în jurul orelor 14:00, aflându-se în locul numit „Livada bocotanului” de pe raza municipiului S.M., judeţul Maramureş, acesta a folosit violenţe faţă de partea vătămată P.S.I., aplicându-i mai multe lovituri cu o bâtă, cauzându-i leziuni corporale. De asemenea, învinuitul în acel context, i-a sustras un bun ce aparţinea părţii vătămate P.S.I.
Învinuitul Nemeş Mihai a fost reţinut pe timp de 24 de ore, iar prin ordonanţa din data de 3.01.2013, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.