Clienţii restaurantului Palatul RSR din Dolj din noaptea de Revelion se simt răzbunaţi. Administratorul localului a fost amendat de Protecţia Consumatorului cu 30.000 de lei, în urma controlului desfăşurat după scandalul de la petrecere.
"Sancţiunea a fost aplicată pentru neinformarea corespunzătoare a consumatorilor, nerespectarea condiţiilor contractuale şi prestarea de servicii în mod necorespunzător.
Deocamdată, nu putem vorbi despre acordarea despăgubirilor către clienţi pentru că nu a fost depusă nici o plângere la noi şi nu a cerut nimeni banii înapoi", a declarat, ieri, pentru Mediafax, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Dolj, Gheorghe Marinescu.
Urmăriţi aici cum s-au descurcat clienţii:
Potrivit acestuia, documentele de provenienţă a mărfii şi a certificatele de conformitate arată că mâncarea servită la masa de Revelion respecta termenul de valabilitate.
Oamenii care au participat la masa festivă în noaptea de Revelion au spus că au fost serviţi cu peşte stricat şi alune cu viermi.
Citiţi întreaga aventură a mesenilor, din noaptea de revelion, aici: Şi-au gătit singuri ca să nu moară de foame la restaurant - FOTO