Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ULTIMELE OMAGII. Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus la Cercul Militar

Publicat in Ora de Timis, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, vineri, la Cercul Militar Naţional. Cunoscuţii îşi pot lua rămas bun de la marele regizor începând cu ora 12.00.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, la ora 9.45, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde prietenii, colaboratorii şi toţi cei interesaţi pot să îşi ia rămas bun de la cunoscutul regizor începând cu ora 12.00

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului a fost ridicat vineri, în jurul orei 9.30, de la Spitalul Elias, şi transportat cu o maşină la Cercul Militar Naţional.

La Cercul Militar Naţional a venit şi soţia regizorului, Dana Nicolaescu.

Prietenii şi colaboratorii lui Sergiu Nicolaescu, precum şi toţi cei care doresc să îşi ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari regizori şi actori ai României sunt aşteptaţi la Cercul Militar Naţional pentru un ultim omagiu, vineri, 4 ianuarire, între orele 12.00 – 00.00, şi sâmbătă, 5 ianuarie, între 08.00 – 10.00.

Totodată, familia lui Sergiu Nicolaescu “solicită decenţă şi discreţie tuturor celor care doresc să se încline pentru ultima dată în faţa Maestrului”.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, vineri, la Cercul Militar Naţional. Cunoscuţii îşi pot lua rămas bun de la marele regizor începând cu ora 12.00.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, la ora 9.45, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde prietenii, colaboratorii şi toţi cei interesaţi pot să îşi ia rămas bun de la cunoscutul regizor începând cu ora 12.00

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului a fost ridicat vineri, în jurul orei 9.30, de la Spitalul Elias, şi transportat cu o maşină la Cercul Militar Naţional.

La Cercul Militar Naţional a venit şi soţia regizorului, Dana Nicolaescu.

Prietenii şi c

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum 24 minute
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 8 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Elon Musk, invitat să cumpere un castel din Evul Mediu pentru a-l transforma în hub pentru operațiunile sale din Europa FOTO

Ziare.com acum o ora
Miliardarul american Elon Musk este încurajat de un oraș din Polonia să cumpere un castel din apropiere pe care să îl transforme în sediul central al operațiunilor sale europene, transmite AP. Primarul din Glogowek, Piotr Bujak, a spus marți, 14 ian

Mijlocaşul slovac Andrej Fabry a semnat cu FC Universitatea Cluj

Mediafax acum 46 minute
Născut la 1 martie 1997 în Topolcany (Slovacia), Andrej Fabry a început fotbalul la vârsta de zece ani şi a trecut pe la mai multe echipe de juniori, printre care Velkek Ripnany, Zbehy şi FC Nitra. Ultima dintre acestea e şi cea pentru care a debuta

Anchetă în Germania, după ce partidul de extremă dreapta a distribuit pliante care păreau a fi bilete de avion. Ce amenințare reprezentau

Ziare.com acum 55 minute
Poliția din Germania a deschis o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) a distribuit pliante concepute să semene cu niște bilete de avion. Aspectul acestor bilete sugera că urmează a fi folosite pentru expulzar

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°